Peste 112.000 de brașoveni au participat duminică la prima serie de alegeri / Rezultatele oficiale validate de BEC Brașov

Peste 112.000 de brașoveni, dintr-un total de 242.959 de alegători, au participat duminică la prima serie de alegeri pe care România le organizează în acest an, anul cu cel mai mare număr de scrutinuri. Astfel ei și-au exprimat opțiunea pentru cei care în următorii 4 ani îi vor reprezenta la nivel local, județean și european. Este cel mai mare număr de alegători înregistrați la ultimele 3 scrutinuri pentru alegerile locale, 46,24% dintre cei cu drept de vot la nivelul municipiului Brașov dorind să își exprime opțiunea pentru alegerea primarului și a Consiliului Local.

Cele mai multe voturi pentru funcția de primar al municipiului Brașov au fost obținute de George Scripcaru, candidatul din partea Alianței Electorale PSD PNL Brașov, 52.334 de brașoveni au votat pentru fostul primar al Brașovului, respectiv 47,87% din numărul total al voturilor valabil exprimate (109.317).

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Al doilea clasat a fost primarul Allen Coliban, 47.797 de brașoveni optând pentru ca actualul primar să își continue activitatea la nivelul orașului, respectiv 43,72%.

Pe următoarele locuri au fost:

  • Tanasă Dan, Alianța pentru Unirea Românilor, cu 4.303 (3,94% din numărul total al voturilor valabil exprimate);
  • Adrian Ciobanu, Partidul SOS România, cu 1.917 voturi (1,75% din numărul total al voturilor valabil exprimate);
  • Dogar Nicolae Florian, candidat independent, cu 1.761  voturi (1,61% din numărul total al voturilor valabil exprimate);
  • Muscalu Crețu Florin, Partidul România Mare (PRM), cu 692 voturi (0,63% din numărul total al voturilor valabil exprimate);
  • Ionel Goidescu, Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională (ADN), cu 513 voturi (0,47% din numărul total al voturilor valabil exprimate);
Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

În ceea ce privește cele 27 de locuri din Consiliul Local, din cei 112.342 de brașoveni care și-au exprimat opțiunea pentru a-și alege reprezentanții locali, au fost înregistrate 107.992 de voturi valabil exprimate.

În urma votului brașovenilor, dintre cele 10 partide și alianțe politice, plus un candidat independent, din viitorul Consiliu Local vor face parte două alianțe și un partid politic, respectiv Alianța Electorală PSD PNL Brașov; Alianța Electorală Uniți pentru Brașov (USR+PMP+Forța Dreptei+FDGR) și Alianța Pentru Unirea Românilor (AUR).

Împărțirea numărului de mandate se va face astfel:

  • Alianța Electorală PSD PNL Brașov – 13 mandate, înregistrând 43.601 voturi (40,37% din numărul total al voturilor valabil exprimate);
  • Alianța Electorală Uniți pentru Brașov (USR+PMP+Forța Dreptei+FDGR) – 12 mandate, cu 39.593 voturi (36,66% din numărul total al voturilor valabil exprimate);
  • Alianța Pentru Unirea Românilor (AUR) – 2 mandate, cu 8.693 de voturi (8,05% din numărul total al voturilor valabil exprimate);
Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Celelalte partide și alianțe politice au obținut următorul număr de voturi:

  • 1. Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) – 5.227 voturi;
  • 2. Candidat independent Grigorescu Ovidiu Dan – 3.513 voturi;
  • 3. Partidul SOS – 3.131 voturi;
  • 4. Partidul pentru Reforma Statului și Protecția Drepturilor Fundamentale (URS.PDF) – 1.715 voturi;
  • 5. Partidul România Mare (PRM) – 856 voturi;
  • 6.  Alianța Electorală Țărănistă – 650 voturi;
  • 7. Partidul Patrioților – 576 voturi;
  • 8. Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională (ADN) – 437 voturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.