Legea privind reducerea numărului de ore petrecute de elevi la școală, votată

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea care prevede alocarea numărului de ore, în funcție de nivelul de învățământ. Astfel, elevii de școală primară vor petrece 20 de ore săptămânal în instituție, cei din ciclul gimnazial 25 de ore, iar cei din ciclul liceal 30 de ore, potrivit mediafax.ro.

Aceste ore sunt alocate atât pentru predare și evaluare, cât și pentru învățarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conținuturilor predate.

Senatul a adoptat inițiativa legislativă, în calitate de for decizional, pe 22 octombrie.

Propunerea legislativă pentru modificarea art.66 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 aparține mai multor senatori și deputați PSD.

Proiectul mai prevede:

În unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violența psihologică-bullying.

În vederea asigurării accesului la învățământul general obligatoriu, unitățile de învățământ preuniversitar au obligația de a înscrie persoanele care nu dețin un cod numeric personal.

În cadrul programelor de formare continuă a personalului didactic, se vor introduce sesiuni de informare/teme/cursuri de perfecționare asupta problemelor legate de violența psihologică-bullying, în vederea dobândirii de competențe în identificarea acestora și a capacității de aplicare a unor strategii educaționale potrivite.

Instituțiile de învățământ superior de stat acordă cel puțin 10 locuri bugetate în cadrul cifrei de școlarizare aprobate absolvenților cu diplomă de bacalaureat proveniți din sistemul de protecție socială, în cazul în care lucrurile nu se ocupă universitățile le redistribuie către ceilalți candidați.

Violența psihologică-bullying este acțiunea sau seria de acțiuni fizice/verbale/relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, care implică un dezechilibru de putere și au drept de consecință atingerea demnităților, crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradantă, umilitoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane și vizează aspecte de discriminare și excludere socială, care pot fi legate de apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau categorie defavorizată, ori de convingerile, sexul sau orientare sexuală caracteristicile personale acțiune sau serie de acțiuni, comportamente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.