Primăria Brașov a lansat licitația pentru proiectarea și execuția Campusului integrat pentru învățământul dual

Ieri, 27.06.2024, Primăria Municipiului Brașov a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice anunțul de participare la licitația având ca obiect proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul „Campus integrat învățământ dual Brașov”, care va fi construit în cartierul Stupini, pe Str. Albinelor nr. 29, pe un teren al municipiului în suprafață de 28.896 mp., investiție pentru care primăria a obținut o finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de 20 de milioane de euro.

,,Ieri am publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru amenajarea primului campus pentru învățământ dual care integrează ruta completă de învățământ tehnologic, respectiv cel liceal și cel universitar. Va fi primul campus educațional în adevăratul sens al cuvântului și va integra un centru educațional cu săli de clasă, ateliere tehnologice, bibliotecă, un cămin pentru elevi/studenți, o cantină și o sală de sport. Brașovul a deschis calea pentru dezvoltarea învățământului dual și ne continuăm pionieratul în dezvoltarea acestui tip de învățământ prin construirea acestui campus care reprezintă trecerea la următoarea etapă de dezvoltare a acestui sistem de educație, cea în care absolvenții de colegii tehnice își continuă studiile la facultate, tot prin parteneriatul dintre administrație, învățământ și mediul de afaceri. Brașovul rămâne astfel polul învățământului dual în România, atât la nivel preuniversitar, cât și universitar”, a precizat primarul Allen Coliban.

Investitia are ca scop construirea unui complex format din 4 corpuri de clădire unitare și un corp de legătură cu funcțiuni conexe specifice și va include:

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

– un centru educațional cu 10 săli de clasă, 10 ateliere tehnologice/de practică digitale și anexe (câte două ateliere pentru fiecare domeniu vizat, respectiv industria auto și mecatronică, industria aeronautică, IT, alimentație publică și turism), un atelier digital multifuncțional universitar, bibliotecă (sală de lectură, birou administrator, rafturi cărți, spațiu discuție), spații de recreație la interior, spații tehnice și pentru depozitări, grupuri sanitare, cabinet medical, spații administrative, centru de resurse;

– un cămin pentru elevi/studenți cu o capacitate de 400 de locuri, distribuite în 198 de camere cu câte două locuri și 4 camere pentru persoane cu dizabilități. La acestea se vor adăuga atât camere pentru personal didactic și pentru invitați, cât și funcțiuni conexe: spații comune, spații tehnice și administrative;

– o cantină cu bucătărie proprie și spații de luat masa, toalete și spații conexe (depozite, oficii). Cantina va funcționa pentru elevi, cadre didactice și invitați. Capacitatea maximă va fi de minimum 101 persoane ce pot lua masa în același timp;

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

– o sală de sport cu caracter multifuncțional, capabilă să găzduiască și evenimente care ar aduna mai multe clase din campus împreună, festivități, proiecții de film etc. Sala va fi astfel dimensionată încât să cuprindă un teren de sport multifuncțional. Capacitatea propusă este de 132 de persoane pentru activități sportive și 350 persoane pentru evenimente.

Data limită de depunere a ofertelor este 31.07.2024.

Valoarea estimată pentru proiectare și execuția lucrărilor este de 190.317.897,58 lei, fără TVA.

Durata estimată a finalizării contractului este de 16 luni.

Ofertantul trebuie să demonstreze ca în ultimii 5 ani, a prestat, executat și dus la bun sfârșit servicii de proiectare și execuție a unor obiective în cadrul unui contract de proiectare și execuție lucrări sau maxim 5 contracte. Cerința de calificare referitoare la experiența similară va fi considerată îndeplinită dacă ofertantul va face dovada că a realizat în ultimii 5 ani, în mod corespunzător lucrări (proiectare și execuție lucrări) cu o valoare cumulată de minim 100.000.000 lei fără TVA.

Criterii de atribuire

  • Prețul cel mai scăzut: maxim 40 puncte
  • Calitate: Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi o planificare adecvată a resurselor umane şi a activităţilor: maxim 30 puncte
  • Experiența Specialiștilor – maxim 30 de puncte.
Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Contractul include documentația tehnică pentru obținerea avizelor/acordurilor și  autorizației de construire DTAC + DTOE; elaborarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție în concordanță cu soluția stabilită în Studiul de Fezabilitate pus la dispoziția ofertanților; antemăsurători, deviz general și devizele pe obiect și caietele de sarcini; fișe tehnice; fișe materiale; fișe dotări. De asemenea, pe lângă execuția propriu-zisă a lucrărilor, include și asistența tehnică din partea proiectantului pe toată durata execuției, inclusiv participarea la fazele incluse în programul de control și ori de câte ori se impune. După finalizarea lucrărilor, contractantul trebuie să asigure Certificatul de performanță energetică la finalizarea lucrărilor, actualizarea proiectului tehnic și detaliilor de execuție „As Build“ și a devizului general la sfârşitul lucrărilor, precum și suport în vederea obținerii Autorizație de Securitate la Incendiu și documentaţia pentru urmărirea comportării in timp a construcţiei.

Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare, numai prin SEAP, cu cel puțin 20 zile înainte de data limită pentru depunerea ofertelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.