Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență și Direcția Generală de Protecție Internă, în parteneriat cu New Strategy Center, au organizat, la data de 17 iulie 2024, un exercițiu interinstituțional de management al crizelor.
Exercițiul de tip Table Top Exercise a avut ca scop testarea, pregătirea și îmbunătățirea cooperării interinstituționale civil-militare pentru asigurarea unei capacități de intervenție integrate, respectiv a unui răspuns coerent la crize, cu impact asupra misiunilor de intervenție în situații de urgență, ordine publică, securitate și apărare, care ar putea să afecteze infrastructurile cu valențe critice submarine, precum și atingerea obiectivelor de reziliență națională, ce vizează inclusiv derularea, în condiții de siguranță, a proiectelor investiționale off-shore.
De asemenea, exercițiul a urmărit testarea cooperării interinstituționale și civil-militare în domeniul rezilienței, al managementului și capacității de răspuns la crize multiple (all-hazard), aliniindu-se, astfel, cerințelor NATO și politicilor UE în materie.
Evenimentul a reunit peste 100 de participanți, reprezentanți ai instituțiilor cu responsabilități în domeniul securității și apărării naționale, ordinii publice și situațiilor de urgență, energetic, transporturi și infrastructuri, precum și ai mediului academic și privat.
În cadrul acestuia, a fost testată capacitatea de identificare și contracarare a unor posibile acțiuni din spectrul hibrid, care ar putea afecta interesele României din Zona Economică Exclusivă (ZEE) din Marea Neagră, precum și evaluarea mecanismelor naționale de răspuns la astfel de amenințări. Totodată, a fost realizată o evaluare a cadrului legislativ existent, în vederea îmbunătățirii acestuia pentru eficientizarea intervenției și cooperării interinstituționale.
Acest exercițiu este parte a demersurilor constante ale instituțiilor naționale, dedicate unei mai bune conștientizări a riscurilor generate de amenințările de tip hibrid și creșterii nivelului de reziliență față de aceste provocări în actualul context de securitate.
Rezultatele și concluziile desprinse în cadrul exercițiului au reconfirmat angajamentul autorităților naționale de consolidare a capacității de răspuns la situații de criză, ce ar putea aduce atingere securității naționale.