Epopeea autoturismului ajuns în șant în comuna Apața. Cine era la volan

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”..
În fapt, la data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 01.40, polițiștii au identificat în șanțul de pe marginea DJ 131B, pe raza comunei Apața, un autoturism avariat.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 22,00 un bărbat în vârstă de 39 ani a condus autoturismul în cauză, iar la ieșirea din localitatea Apața, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în șanțul de pe marginea drumului.
S-a procedat la verificarea conducătorului auto în baza de date a Poliției Române, ocazie cu care, cadrele de poliție au constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.53 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Citeste și:  Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut cu 2,1% în noiembrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.