Accesul din DN 11 spre Fish 4 Life a fost blocat cu un parapet

Măsuri extreme luate pe DN 11, în zona intrării spre Restaurantul Fish 4 Life, după ce în urmă cu două săptămâni polițiștii au descoperit că marcajul de linie continuă de pe carosabil fusese modificat cu vopsea neagră în linie discontinuă. Reprezentanții Direcției regionale de Drumuri și Poduri Brașov au montat un parapet la marginea drumului. Astfel, începând de azi, intrarea spre unitatea amintită este imposibil de realizat de pe drumul național.
„Acolo există doar un drum de exploatare care aparține de UAT Hărman și tot Primăria Hărman urmează să obțină autorizație de acces în condiții de siguranță. Menționez că în conformitate cu o situație prezentată de Poliție în zona respectivă s-au petrecut 40 de accidente în ultimii 4 ani. Zona respectivă are acces pe un alt drum care vine prin spate, din Harman. Drumul a fost închis la cererea Poliției Rutiere după ce marcajul și indicatoarele din zonă a fost distruse de mai multe ori și s-a considerat că astfel se vor preîntâmpina astfel de abuzuri pe viitor”, a declarat Robert Elekes, portător de cuvânt DRDP Brașov.
Reprezentantul DRDP a mai declarat că pentru a fi redeschis accesul din DN 11, Primăria din Hărman va trebui să ceară acest lucru, după ce în prealabil va veni cu o soluție care să permită accesul din și spre drumul național în condiții de siguranță.

Citeste și:  Loteria Română organizează, sâmbătă, extrageri duble pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.