Ziua Naţională a României, sărbătorită la Bărcut, județul Brașov

Ziua Natională a României a fost sărbătorită la Parohia Bărcut, Protopopiatul Făgăraş, județul Brașov, printr-un amplu program de cântece patriotice susţinut de grupul catehetic de copii ai parohiei. În ajunul Zilei Naţionale, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cei mici, după slujba Vecerniei, au arborat steagul ţării în biserică, pe uliţele satului şi în propriile case, potrivit mitropolia-ardealului.ro

Copiii au prezentat credincioșilor viaţa Sfântului Andrei, Apostolul Românilor, după care au evocat evenimentele petrecute la 1 decembrie 1918 , când a fost convocată la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, lucrările finalizându-se cu hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate (acest act a avut loc după ce, la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei au votat unirea).

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

În încheierea programului aniversar cei mici au intonat imnul naţional, trezind în inimile celor prezenţi sentimentul patriotismului viu şi lucrător, simţit prin  dragostea faţă de patrie, de neamul nostru românesc şi limbă  strămoşească, dar mai ales prin bucuria de a fi  un bun român .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.