Polițiștii brașoveni, în ajutorul gălățenilor afectați de inundații

Localitatea Slobozia Conachi, din județul Galați, a fost zguduită de inundații devastatoare. Casele oamenilor au fost distruse, iar bunurile lor – agoniseala de-o viață – au fost luate de ape. În fața acestei tragedii, polițiștii brașoveni nu au rămas indiferenți și au înțeles că, în astfel de momente, ajutorul concret și solidaritatea sunt mai necesare ca oricând.

Din dorința de a sprijini persoanele afectate, polițiștii au pus mână de la mână și au achiziționat produse de care au aflat că au nevoie în aceste momente – detergenți, săpun, dezinfectanți, mopuri, găleți și alte materiale de igienă, necesare pentru a putea curăța locuințele lovite de dezastru, astfel că, ieri dimineață, autospeciale ale poliției, încărcate cu cele necesare, au plecat din Brașov spre localitatea Slobozia Conachi.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

După câteva ore de condus, un grup de polițiștii a ajuns în mijlocul celor aflați în suferință și au oferit sprijin oamenilor ale căror case, dar și vieți, le-au fost întoarse pe dos.

Însă nu doar produsele donate au contat. Polițiștii au încercat să asculte fiecare tragedie din fiecare locuință în care au intrat și au oferit sprijin moral. Le-au arătat persoanelor afectate că nu sunt singure în această grea încercare a vieții și că vor fi sprijiniți în continuare.

„Împreună putem face diferența pentru ca toate aceste familii afectate să își refacă viețile. Oricât de mic ar fi sprijinul, pentru cei afectați în aceste momente dificile, el poate însemna totul. Fiecare gest contează, iar împreună putem reconstrui normalitatea”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.