A doua etapă „Promo Speed Challenge” se va desfășura la Brașov, duminică – 29 august 2021

După un debut spectaculos în prima etapă, Campionatul Promo Speed Challenge powered by WRT Parts & TELL Security Systems continuă duminică, 29 August, cu cea de-a doua etapă, care se va desfășura pe tradiționalul traseu marcat pe centura veche a Brașovului, Strada Timișul Sec.

Având la startul sezonului nu mai puțin de 57 de concurenți care au oferit întreceri extrem de spectaculoase, organizatorii se așteaptă la mai mulți concurenți pentru cea de-a doua etapă.

”Încet, încet se termină concediile pe de-o parte, iar pe de alta, având ca exemplu evoluțiile celor prezenți pe 8 August, sperăm să crească numărul celor care doresc să participe la curse spectaculoase în condiții de reguli sportive și de securitate la nivelul etapelor pentru profesioniști”, a declarat managerul evenimentului, Cristian Andrei. De asemenea, tot de la mai sus menționatul aflăm că ”ocupanții podiumurilor primei etape vor fi prezenți și la etapa de duminica viitoare.”

Lista de înscrieri rămâne deschisă până vineri, 27 August, iar în măsura în care se populează, organizatorii o vor publica actualizată zilnic.

Citeste și:  Cum arată vacanța de Paște după intrarea în spațiul Schengen: Luna mai vine cu schimbări în preferințele de călătorie ale românilor

Programul Promo Speed Challenge powered by WRT Parts & TELL Security Systems:

• 08:30 – 10:00 -> Verificări tehnice

• 10:00 – 13:30 -> Manșe de calificare

• 13:30 – 14:30 -> Manșe demonstrative

• 14:30 – 17:30 -> Manșe de concurs (eliminatorii): sferturi de finală, semifinale, finale

• 18:00 -> Festivitatea de premiere

Documente oficiale:

• Regulament

• Cerere de înscriere

• Harta generală

Parteneri oficiali: WRT-Parts.ro, TELL Security Systems

Parteneri principali: Service AutoChelu, Dinamic 92 Distribution, Pro-X – Cosmetică și Întreținere Auto

Parteneri: Cyclon Motorsport, BOP Motorsport, Angelli, PrintINK, Comprest, Infinity Trophy, TehnoSting, Crucea Roșie Brașov

Parteneri media: Autorally.ro, Rock FM, BizBrașov, Autostiri.ro, NewsBV.ro, RPM Racing RO, Zile și Nopți

Citeste și:  Asociația Antiteatru prezintă piesa "Crocodil", astăzi, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

Promo Speed Challenge powered by WRT Parts & Tell Security Systems este organizat de Clubul Sportiv Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Brașov, al IPJ BrașovBiroul de Poliție Rutieră, ISU Brașov și Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

Credit foto: Cristian Oltean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.