A intrat în vigoare legea care interzice modificarea neautorizată a kilometrajului unei maşini

Potrivit Radio România Actualități, de astăzi a intrat în vigoare, legea care interzice modificarea neautorizată a kilometrajului unei maşini şi obligă operatorii economici să raporteze către Registrul Auto Român, după fiecare revizie tehnică, reparaţiile efectuate oricărui vehicul.

Potrivit legii, toate valorile indicate de odometrele mașinilor înregistrate sau înmatriculate în România, respectiv de contoarele responsabile cu măsurarea distanței parcurse se vor regăsi într-un dosar electronic gestionat de Registrul Auto Român și care va deveni activ de anul viitor.

Prin noile reglementări se interzice modificarea voită și neautorizată a kilometrajului real indicat de odometrul unui autovehicul, iar proprietarul mașinii este obligat să repare sau să înlocuiască acest dispozitiv la un service autorizat. Dacă apar defecțiuni, în plus, la vânzarea unei mașini, proprietarul va trebui să înmâneze cumpărătorului un certificat eliberat de RAR, în baza informațiilor din registrul electronic.

Citeste și:  7 din 10 angajatori vor oferi angajaților beneficii cu ocazia sărbătorilor pascale. Primele în bani, voucherele cadou și coșurile cu produse de sezon se află în vârful listei

Documentul, eliberat contra cost, va conține istoricul citirii odometrului și date despre implicarea vehiculului într-un accident care a produs avarii grave la sistemul de frânare sau la alte sisteme de siguranță. Operatorii economici autorizați sunt obligați să transmită către Registrul Auto, la fiecare control efectuat, informații despre reparațiile efectuate și valorile indicate la kilometrajul mașinii, notează Radio România Actualități.

Nerespectarea prevederii se sancționează cu amenzi între 2000 și 5000 de lei. Producătorii, importatorii și distribuitorii care nu transmit la RAR informațiile legate de campaniile de rechemare a mașinilor din motive tehnice, cu risc important pentru siguranța rutieră, riscă amenzi de până la 30.000 de lei.

Citeste și:  Titlul GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru cea mai mare dioramă din piese LEGO din lume

Sursa. Radio România Actualităiți / Foto. Aradon.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.