A intrat în vigoare noul mers al trenurilor 2023-2024. Rute modificate şi legături noi anunţate de CFR

A intrat în vigoare noul Mers al trenurilor de călători, ce va fi valabil până în decembrie 2024. În noul plan de Mers al Trenurilor 2023-2024 vor circula zilnic în medie 1100 trenuri operate de CFR Călători.

Printre noutăți este introducerea a încă două trenuri intercity pe rutele pe care viteza și condițiile tehnice permit acest serviciu, dar și modificări de trasee pe magistrala Cluj-Napoca – Oradea, unde au început lucrările de modernizare și electrificare cu bani din PNRR. De anul viitor, se deschid șantierele și pentru magistrala Caransebeș – Timișoara – Arad, una din cele mai deteriorate din țară și cu numeroase restricții de viteză.

CR Călători susține că s-au asigurat încă două relații noi pentru trenurile Intercity pe rutele pe care viteza și condițiile tehnice permit acest serviciu. Au fost proiectate pentru circulația în acest mers de tren nou un număr de 16 trenuri IC:

  • „Avram Iancu” Bucureşti Nord – Cluj Napoca,
  • „Avram Iancu” Teiuş – Arad,
  • „Avram Iancu” Cluj Napoca – Bucureşti Nord,
  • „Avram Iancu” Arad – Teiuş,
  • „Tomis Expres” Constanţa – Braşov,
  • „Tomis Expres” Braşov – Constanţa,
  • „Ștefan cel Mare” Bucureşti Nord – Suceava,
  • „Ștefan cel Mare” Bacău – Piatra Neamț,
  • „Ștefan cel Mare” Paşcani – Iaşi,
  • „Ștefan cel Mare” Suceava – Bucureşti Nord,
  • „Ștefan cel Mare” Iaşi – Paşcani,
  • „Ștefan cel Mare” Piatra Neamț – Bacău,
  • „Dunărea” București Nord – Galați,
  • „Dunărea” Galați – București Nord,
  • IC 581 Bucureşti Nord – Constanţa,
  • IC 582 Constanţa – Bucureşti Nord.
Citeste și:  Olandezul care a adus velomobilele în inima Transilvaniei

Reduceri tarifare și modalități de cumpărare bilete

  • CFR Călători pune la dispoziție o gamă diversă de oferte comerciale (ex. abonamente, card TrenPlus, dus-întors, anticipație, etc) care facilitează mobilitatea cetățenilor spre destinațiile interne dorite. Detalii pe cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic intern/ Oferte și Facilități. De asemenea, și spre destinațiile externe călătorii au la dispoziție o serie de oferte, la tarife avantajoase, spre Moldova, Austria, Germania, Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria, precum şi căutata ofertă Interrail Pass, care reprezintă un abonament valabil în toată Europa sau într-o anumită țară din Europa. Detalii pe site la secțiunea Trafic internațional/ Oferte.
  • Distribuția de bilete se asigură prin următoarele canale: online, staţii şi agenţii de voiaj CFR Călători, automate de vânzare în gări și distribuitori autorizați cu care sunt încheiate parteneriate pentru vânzarea de bilete.
  • CFR Călători facilitează achiziționarea ușoară și rapidă a biletelor de tren în trafic intern prin aplicația mobilă “CFR Călători bilete online” disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery.
  • Achiziția online de bilete în trafic intern se poate face pentru orice tip de tren până la ora de plecare a trenului din stația de îmbarcare.
  • Personalul de tren este dotat cu dispozitive POS ce permit emiterea legitimațiilor de călătorie (și plata cu card contactless), rezervarea automată a locurilor, scanarea legitimațiilor, validarea biletelor online și a titlurilor metropolitane.
  • Trenurile de pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă și retur dispun de aparate POS pentru plata contactless cu orice dispozitiv de plată: card, telefon sau ceas inteligent, iar din stațiile CFR București Nord și Aeroport se pot cumpăra abonamente metropolitane pentru zona București –Ilflov.
Citeste și:  Cântărețul croat de la Eurovision alege să doneze recompensa primită de la guvern

Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2023-2024” poate fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR Călători din București şi din ţară la preţul de 24 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.