A murit muzicologul Alexandru Șipa, unul dintre promotorii jazz-ului brașovean

Muzicologul şi promotorul de jazz Alexandru Şipa (n. 1946, com. Medieșu Aurit, Satu Mare) a încetat din viaţă, miercuri, 22 februarie, la vârsta de 77 de ani. Între multe alte repere, Alexandru Șipa a fost absolvent al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, iar mai apoi a predat la Școala de Arte din Brașov unde a înființat clubul de jaz și a organizat Festivalul de Jazz Brașov, în perioada 1978-1995.

În anii 1990 a organizat şi festivalurile de Jazz din Bucureşti şi Costineşti. De asemenea, la acea vreme era redactor la Televiziunea Română, iar între 2002 şi 2005 a lucrat ca manager al Big Band-ului Radio.

Citeste și:  Întâlnire de lucru la Penitenciarul Codlea, organizată în baza Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate

Pe lângă numeroase concerte de club şi turnee, începând din 2003, Alexandru Şipa a organizat anual Gala Premiilor de jazz, dedicată scenei autohtone. Ultima ediţie a avut loc în 2022.

Pentru aceste activități și mai ales pentru performanțele sale organizatorice și artistice, Alexandru Șipa a fost distins în 1992 cu Premiul Publicisticii și Managementului de către revista de specialitate, Actualitatea Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Sursă foto copertă, Radio România Cultural

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.