A murit Prințul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a încetat din viaţă, la vârsta de 99 de ani, a anunţat vineri Palatul Buckingham, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

„Cu profundă tristeţe Majestatea Sa Regina anunţă decesul iubitului Său soţ, Alteţa Sa Regală Prinţul Philip, Duce de Edinburgh”, a transmis Palatul într-un comunicat.

„Alteţa Sa Regală a decedat în pace, în această dimineaţă, la Castelul Windsor. Alte anunţuri vor fi făcute la timpul potrivit. Familia Regală se alătură oamenilor din întreaga lume care deplâng dispariţia sa”, se mai spune în comunicat.

Philip, duce de Edinburgh, conte de Merioneth şi baron de Greenwich, cunoscut şi sub numele Philip Mountbatten, s-a născut pe 10 iunie 1921 în Corfu, Grecia, şi a deţinut titlul de prinţ al Greciei şi Danemarcei. El a fost soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.