74% dintre români consideră că este mai bine în Uniunea Europeană decât în afara ei. Dar față de anul trecut încrederea în instituțiile naționale a scăzut, relevă datele unui barometru de securitate realizat de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS în parteneriat cu Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, transmite agenția de presă Rador.
Potrivit sursei citate, încrederea cetățenilor în spațiul instituțional național ca și în NATO și UE a scăzut față de anul trecut, dar populația României rămâne una cert pro occidentală și proeuropeană, relevă Barometrul de Securitate, ediția noiembrie 2022.
Lucrurile sunt explicabile, având în vedere că după doi ani de pandemie, 2022 a început cu un război de anvergură regiune și a continuat cu scumpiri semnificative la energie și cu inflație, consideră autorii sondajului.
Chiar și instituții, care beneficiază în mod regulat de încredere mare au acum imaginea marcată de dificultățile din ultimul an. Biserica are un procent de încredere de 65,6% în 2022 față de aproape 71% în 2021, și armata 66,4% în 2022 față de aproape 87% în 2021.
Peste două treimi dintre respondenți sunt optimiști cu privire la viitorul UE pe termen scurt, iar 78% au încredere în sprijinul american pentru Europa de Est. Doar 10% dintre cei intervievați cred că UE ar trebui să dispară în viitor. Dacă România ar fi atacată, peste o treime din cei chestionați afirmă că ar participa la apărarea țării, o altă treime sunt indeciși, iar tot atâția români spun că ar încerca să plece cu familia.