Accident cu maşină rasturnată pe Codrii Cosminului

Un accident deosebit de grav a avut loc în Braşov pe strada Codrii Cosminului. Două maşini au fost implicate, dintre care una a fos răsturmată. O neacordare de prioritate şi viteza excesivă sunt ingredientele acestui eveniment. cei doi şoferi sunt din fericire conştienţi şi tot din fericire în momentul producerii impactului nici pietoni şi nici alte maşini nu se aflau în zonă.

„Sunt două victime, constiente. La locul accidentuli se deplaseaza un echipaj SMURD, unul de la Ambulanță și 1 autospeciala cu apa si spuma”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.

„Din primele date, trei autoturisme implicate si o persoana ranita. Victima, constienta, primeste ingrijiri medicale din partea unui echipaj de ambulanta. Traficul este blocat momentan, dar se va debloca rapid”, a declarat subcomisar Ionuț Marin, reprezentant al IJP Brașov.

Citeste și:  Performanțe de excepție pentru juniorii Clubului Sportiv Dinamo București - Centrul Sportiv Brașov, la Campionatele Naționale de Copii și Juniori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.