Accident pe DN 11, la Lunca Câlnicului

UPDATE

„Pe DN11, la km 100 m (limita cu județul Covasna) a avut loc o coliziune față-spate, în care au fost implicate 4 autovehicule, respectiv 3 autoutilitare destinate transportului de marfă și un microbuz pentru transport persoane.

În urma producerii accidentului rutier au rezultat 2 victime, pasageri în microbuz, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier” se arată în comunicatul IPJ Brașov.

STARE INIȚIALĂ

Accident cu două victime pe DN11 Brașov-Târgu Secuiesc, în zona localității Lunca Câlnicului, județul Brașov. Două persoane au fost rănite într-un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme, un microbuz de transport persoane și o autoutilitară de transport marfă.

Citeste și:  Brățările electronice menite prevenirii abuzurilor domestice vor fi implementate în Brașov, precum și în alte 36 de județe

Din primele informații, două persoane au suferit leziuni, sunt conștiente, fiind evaluate medical la fața locului. Traficul rutier este întrerupt pentru aproximativ 30 de minute, pentru a permite intervenția forțelor MAI și pentru efectuarea cercetării la fața locului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.