Accident pe trecerea de pietoni, în centrul Brașovului. O femeie de 66 de ani a ajuns la spital

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier efectuează activități de cercetare în cadrul unui dosar penal, după ce, în urmă cu puțin timp, pe strada Mihail Kogălniceanu, din municipiul Brașov, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autovehicul, care ar fi pătruns pe trecerea pentru pietoni fără a acorda prioritate de trecere unei persoane angajate în traversarea străzii.

În urma impactului, pietonul, o femeie de 66 de ani, a fost transportat la o unitate medicală pentru a beneficia de îngrijiri de specialitate, suferind leziuni ușoare.

Conducătorul autoturismului, un bărbat de 67 de ani, tot din municipiul Brașov, a fost testat pentru consumul de alcool, rezultatul fiind negativ.

Citeste și:  ANM anunță ploi și intensificări ale vântului până vineri seara. Județul Brașov, vizat de informarea meteorologică

În cauză, activitățile de cercetare sunt continuate, relativ la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cauza și condițiile în care s-a produs accidentul, iar la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.