ACS Kids Tâmpa înfruntă mâine Corona Brașov

ACS Kids Tâmpa Brașov va primi, mâine, vizita liderului seriei a 5-a a Ligii a 3-a, Corona Brașov. Un joc ce va avea loc pe Stadionul ICIM, cu începere de la ora 14:00. Partida a fost prefațată de Ciprian Anghel, unul dintre principalii „alb-albaștrilor”, Adrian Hârlab, directorul tehnic al grupării brașovene și de Nicolas Antone, unul dintre jucătorii echipei.

Tehnicianul „urșilor” speră într-o evoluție de 3 puncte contra Coronei.

„Este un nou derby local pentru noi. Întâlnim echipa de primul loc, una care nu a pierdut niciun joc până acum. Noi venim după o evoluție bună la Blejoi, dar care nu a fost încununată și cu puncte. Suntem într-o situație dificilă, dar sperăm să ne revenim, să facem un joc bun și să câștigăm.

Citeste și:  Peste 400 dintre cei mai puternici cicliști din Europa sunt așteptați la primul Campionat European de Mountain Bike din România

Chiar dacă media de vârstă a echipei este undeva în jurul a 18 ani, avem entuziasmul necesar pentru a câștiga. Ne-am fi bucurat dacă acest derby s-ar fi jucat și cu spectatori în tribune. Cu siguranță ar fi venit multă lume, părinți, prieteni, fani ai ambelor echipe. Dar asta este situația în ziua de astăzi și trebuie să ne conformăm”, a spus Ciprian Anghel.

Directorul tehnic al „alb-albaștrilor”, Adrian Hârlab, are încredere în tinerii săi elevi: „Ne așteaptă în joc greu, dar am încredere în băieți. Așa cum am avut și la Blejoi, unde echipa a jucat bine spre foarte bine, dar nu am avut noroc. Întâlnim liderul, o echipă bună, cu jucători cu multă experiență mai ales la niveluri superioare, dar formația noastră este într-o formă foarte bună și sperăm să arătăm asta și mâine”.

Citeste și:  Performanțe de excepție pentru juniorii Clubului Sportiv Dinamo București - Centrul Sportiv Brașov, la Campionatele Naționale de Copii și Juniori

La conferință a fost prezent și unul dintre tinerii de perspectivă ai clubului, Nicolas Antone, proaspăt revenit după o accidentare. „Mă simt foarte bine acum. Sunt bucuros că am revenit după o perioadă lungă și grea. Sper ca prin evoluțiile mele să-mi ajut echipa să obțină cât mai multe rezultate bune, începând chiar cu jocul de mâine”, a declarat Nicolas.

Ciprian Anghel și Nicu Văduva nu se vor putea baza în derby-ul contra Coronei Brașov pe Câșlariu, Cupu și Garvalov, cu probleme medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.