ACS Kids Tâmpa, prima victorie în deplasare, în Liga a 3-a

Prima victorie în deplasare, în Liga a 3-a, pentru ACS Kids Tâmpa, a însemnat și debutul la seniori pentru foarte tânărul portar Tudor Botiș. În vârstă de doar 15 ani, Tudor intrase pentru prima dată în această toamnă și într-o partidă din Liga Elitelor U19, cea cu FC Voluntari. „Recunosc, în Liga Elitelor nu am avut debutul pe care mi-l doream. Din cauza emoțiilor, nu am reușit să mă ridic la nivelul așteptărilor. Dar în meciul din Liga a 3-a, de la Astra 2, lucrurile s-au schimbat. Am reușit să fiu mai stăpân pe mine și să obțin, alături de colegi, o victorie muncită și meritată”, a spus Tudor.

Acesta precizează că își dorește ca ACS Kids Tâmpa să „urce” în clasamentul Seriei 5 din Liga a 3-a, dar este conștient că pentru un lot foarte tânăr, cum este cel al „alb-albaștrilor”, orice rezultat pozitiv este unul mulțumitor si motivant: „Prefer să mă concentrez în primul rând pe prezent. Sunt convins că dacă ne antrenăm serios, rezultatele nu vor întârzia să apară. Este valabil și pentru mine, individual”.

Născut pe 14 ianuarie 2005, Tudor Botiș este elev în clasa a IX-a la Colegiul „Nicolae Titulescu” din Brașov și a început fotbalul la FC Brașov. „Primul meu antrenor a fost Laurian Păun, el mi-a pus mănușile în mâini, cum se spune. Printre cei care m-au inițiat se numără Florin Nistoroschi, Radu Turdean, Cristian Coteanu, Emanuel Iszak, Nicolae Văduva, Ovidiu Mihai și Ionuț Murariu”, mai povestește tânărul jucător, pe care antrenorul cu portarii al Kids Tâmpa, Ionuț Murariu, îl descrie drept „un portar cu talie pentru vârsta lui, cu potențial de a ajunge la loturile national și de ce nu chiar și în străinătate. Are toate calitățile de a face performanță, dacă rămâne modest. Mă mândresc cu faptul că lucrez cu el de peste patru ani!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.