În perioada 31 mai – 4 iunie 2021, Poliţia Română, prin structurile de combatere a criminalităţii organizate, a acţionat, sub egida EUROPOL, în aeroporturi, puncte de trecere a frontierei, staţii de autobuz, staţii de tren şi centre comerciale, pentru investigarea cazurilor de trafic de persoane.
Acţiunile s-au desfăşurat în cooperare cu autorităţi de aplicare a legii din alte 23 de state europene, în mod coordonat. Cooperarea internaţională prin acţiuni şi echipe comune de anchetă este estenţială pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în trafic de persoane.
Operaţiunea s-a desfăşurat în sistem integrat, pe teritoriul statelor europene implicate, sub forma unor zile comune de acţiune – Joint Action Days (JAD) şi a avut ca scop combaterea grupurilor organizate de criminalitate itinerantă, specializate în comiterea de infracţiuni de trafic de persoane.
La nivel naţional, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate a coordonat activităţi punctuale, în care au fost angrenaţi peste 230 de ofiţeri specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, ce au vizat documentarea activităţii persoanelor implicate în comiterea unor astfel de infracţiuni.
Au fost verificate 10.452 de persoane, au fost controlate 3.131 de vehicule şi 73 de locaţii.
Au fost depistate 7 persoane bănuite de trafic de persoane, implicate: într-un caz, de trafic de persoane prin exploatare prin muncă, respectiv 6 cazuri de exploatare prin cerşetorie.
Totodată, au fost identificate 10 victime ale infracţiunilor (7 exploatate prin cerşetorie şi 3 exploatate prin cerşetorie şi muncă).
În aceste cauze, au fost demarate investigaţii împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.