Acțiuni ale polițiștilor pentru verificarea legalității deținerii de material lemnos

Ieri, 23 septembrie 2021, în intervalul orar 16,00 – 20,00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, au organizat și desfăşurat o acţiune pe linie de silvicultură pe DN73A, pe raza Stațiunii Râșnov din județul Brașov.

Acţiunea a urmărit, în principal, descoperirea persoanelor care taie şi sustrag material lemnos din fondul forestier, care transportă material lemnos fără documente legale, precum şi existenţa şi legalitatea activităților desfășurate de către societățile comerciale ce au ca obiect de activitate exploatarea și prelucrarea materialelor lemnoase.

Cu această ocazie, pentru abaterile constatate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, polițiștii au aplicat 1 sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 lei și au dispus măsura confiscării cantității de 0,34 mc lemn de foc, specia carpen, acesta fiind predat reprezentanților Ocolului Silvic de pe raza de competență.

Citeste și:  Românii din Spania trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă și nu-și pierd încrederea în țara natală

De asemenea, în cadrul activităților desfășurate, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, polițiștii au constatat și aplicat 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.740 lei.

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.