Acțiuni în toată țara. Cei care transportă persoane, verificați de poliție

Ministrul interimar al Afacerilor Interne a dispus Poliției Române să demareze acțiuni permanente pentru verificarea transportatorilor de persoane și să comunice public, în mod constant, rezultatele și sancțiunile aplicate, transmite MAI.

Acțiunile desfășurate în toată țara vizează, în principal, depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, punând în pericol pasagerii.

În același timp, vor fi sancționate orice alte încălcări ordonanței privind circulația pe drumurile publice. 

În controalele din trafic, dar și de la sediile societăților comerciale, sunt vizate atât persoanele fizice neautorizate, cât și firmele care realizează astfel de activități, contra cost, fără licență și autorizație de transport.

Acțiunile vor fi concentrate în special în apropierea zonelor de îmbarcare și debarcare a pasagerilor din stațiile pentru mijloacele de transport în comun, gări, autogări sau pe traseele de deplasare ale acestor autovehicule. 

În activități, alături de polițiști rutieri, de ordine publică, de investigare a criminalității economice și de la transporturi, vor fi angrenați și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.