Actul normativ pentru înfiinţarea fondurilor de garantare a vacanţelor, pe masa Guvernului în septembrie (preşedinte ANAT)

Actul normativ pentru înfiinţarea fondurilor de garantare a biletelor de avion şi pachetelor de servicii de călătorie ar putea fi pe masa Guvernului în septembrie, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT).

„Săptămâna trecută a intrat în insolvenţă şi faliment unul dintre cei mai mari tur-operatori germani, FTI, cu o cifră de afaceri de 4,1 miliarde de euro. Ce vreau să spun cu asta: se întâmplă şi la cei mari, se întâmplă şi la cei mici. Din acest motiv, noi, ca asociaţie, dorim să trecem la o formă mai corectă pentru turişti, de garantare, şi anume la fondurile de garantare. În momentul de faţă, de 15 ani, mergem pe asigurări. Nu este o formulă rea, numai că acest calcul probabilistic al asigurărilor face ca turiştii să poată să-şi recupereze 8%, 10%, 15% din bani, niciodată 100%. Dacă vom face corect o lege a fondului de garantare în turism, oamenii, în caz de faliment al agenţiei, îşi vor recupera 100% banii. Actul normativ (de înfiinţare a fondurilor de garantare, n.r.) sper să îl avem pe masa premierului în trei luni, undeva în septembrie. Ministerul Economiei, care ne tutelează pe noi, sper să aibă posibilitatea să-i pună prim-ministrului, pe masă, actul normativ în septembrie şi să intre în vigoare în ianuarie. (…) „, a menţionat Alin Burcea, prezent la un seminar organizat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Citeste și:  Mircea Dinescu și Grigore Leșe vin la Brașov pentru un dialog literar-muzical de excepție

El a subliniat că banii vor fi colectaţi într-un cont, agenţiile urmând să contribuie cu o anumită sumă, „care va fi la dispoziţie, în cazul în care sunt probleme”.

„Este foarte simplu, se colectează banii într-un cont. Sperăm ca domnul prim-ministru, în înţelepciunea lui, să ne sprijine cu nişte bani la început, când fondul nu are bani, după care, toate agenţiile vor cotiza cu o anumită sumă, fie o sumă care este stabilită în mărime absolută, fie 0,3% cum este în Germania. Vom strânge un fond, care va fi la dispoziţie în cazul în care sunt probleme. Acest fond va fi gestionat de FNGCIMM, Fondul Naţional de Garantare a IMM-urilor, care este alături de noi de un an de zile de când lucrăm la lege – şi ei vor fi cei care vor urmări în cazul în care sunt probleme, vor da banii. (…) Vom finaliza şi fondul de garantare pentru biletele de avion. Aici e mai simplu. Premierul a fost încântat de această propunere. Sunt cinci state care o fac. Un euro se va colecta de către aeroporturi, să se strângă un fond, şi, în cazul în care orice companie care operează România dă faliment, nimeni să nu mai piardă bani. Ăsta este ţelul nostru, de fapt este şi directivă europeană, niciun client, niciun turist, nu trebuie să piardă niciun ban dacă a avut bucuria să ne fie client sau turist”, a mai spus Burcea.

Citeste și:  Autoritățile îndeamnă populația la utilizarea responsabilă a energiei electrice, în special seara

Necesitatea creării fondurilor de garantare pentru bilete de avion, pachete de servicii de călătorie şi servicii de călătorie asociate este una dintre temele abordate, miercuri, de actori din industria turismului, în cadrul unui seminar organizat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).

„Aceste fonduri de garantare sunt esenţiale pentru o mai bună protecţie a călătorilor şi pentru dezvoltarea durabilă a turismului în România”, susţin specialiştii în domeniu.

Citește materialul integral, aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.