Adrian Veștea: Construcţia clădirii terminalului de pasageri al Aeroportului Internaţional Braşov, aproape de final

Construcţia clădirii terminalului de pasageri al Aeroportului Internaţional Braşov se apropie cu paşi repezi de momentul finalizării. Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a trecut astăzi, în revistă, evoluţia lucrărilor, declarându-se mulţumit de etapele parcurse până în prezent. Pornind din faţa clădirii, unde va fi amenajată o parcare generoasă, şeful administraţiei judeţene a vizitat interiorul terminalului, comparând situaţia din teren cu termenele prevăzute în graficul de execuţie propus de firma constructoare, Asocierea BOG’ART SRL – UTI Grup SA – UTI Facility Management SA. 

Concluzia este că şantierul terminalului are un avans de execuţie de 32 de zile. În prezent, structura de rezistenţă şi acoperişul sunt finalizate în totalitate, pereţii-cortină din sticlă sunt realizaţi în proporţie de 90%, iar 40% din tot ce înseamnă finisaje interioare şi lucrări la instalaţii sunt deja executate. 

Citeste și:  În data de 28 martie, Ciolacu a emis decizia finală privind închiderea magazinelor în weekend

Astfel, spaţiul de la parter în care pasagerii vor parcurge formalităţile pentru zborurile interne prin intermediul a două porţi de îmbarcare, este în mare parte gata. Scările rulante care asigură accesul spre etaj au fost deja montate. De asemenea, au fost construite scările interioare din beton şi s-a încheiat montarea pereţilor. 

La etajul întâi, unde vor exista trei porţi de îmbarcare pentru zborurile internaţionale, pereţii au fost în mare parte acoperiţi cu sticlă, iar spaţiul destinat viitorului restaurant a fost delimitat. „Zona restaurantului va fi accesibilă tuturor braşovenilor, atât celor care vor aştepta, respectiv vor conduce pasageri ai unor zboruri interne sau externe, cât şi celor care îşi propun să ia masa într-un cadru mai special. Vom avea aici o zonă deschisă care va putea fi accesată fără control de securitate”, a explicat preşedintele CJ. Tot aici au fost delimitate spaţiile în care vor fi amenajate birourile de securitate şi control vamal, cele destinate magazinelor duty-free şi cele aferente porţilor de îmbarcare, fiind demarate şi lucrările la instalaţii. 

Citeste și:  Raliul Harghitei powered by Toyota deschide sezonul național de raliuri pentru al doilea an consecutiv

În perioada imediat următoare, constructorul va începe montarea sistemelor de securitate comandate în Germania încă din luna februarie, precum şi a echipamentelor necesare pentru transferul bagajelor. „Vom face în aşa fel încât să derulăm cât mai multe lucrări şi să facem aeroportul operaţional în cel mai scurt timp cu putinţă. Este cunoscut faptul că avem foarte multe lucrări interconectate, incluzând aici sistemul de balizaj şi sistematizarea pe verticală. Vom avea peste patru mii de leduri care vor funcţiona dintr-un singur tablou de comandă. Totodată, ne ocupăm de racordarea aroportului la reţele de alimentare cu apă, canalizare, gaz metan şi electricitate. Tot în această perioadă lucrăm la studiul de fezabilitate pentru echipamentele de radionavigaţie”, a menţionat preşedintele CJ. 

Citeste și:  Unul din doi elevi, victimă a bullyingului. Peste 80%, martori ai situatiilor de bullying

Şeful administraţiei judeţene a accentuat faptul că „noi construim primul aeroport nou din România, de după anul 1974, un aeroport adus la standardele actuale, care va fi al treilea din punctul de vedere al dimensiunii terminalului, după Aeroportul Henri Coandă şi cel din Cluj-Napoca”. „Îi asigur pe braşoveni că vom avea cel mai frumos aeroport din România. Sper ca anul viitor, după ce vom duce la bun sfârşit toate aceste lucrări, să avem prima decolare şi prima aterizare pe Aeroportul Internaţional Braşov”, a încheiat Adrian-Ioan Veştea. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.