Agenția Națională Antidrog desfășoară activități de informare și conștientizare cu privire la efectele și riscurile consumului de droguri

În perioada minivacanţei de Rusalii, specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog desfăşoară, la nivel naţional, activităţi de informare şi conştientizare cu privire la efectele şi riscurile consumului de droguri şi de promovare a modalităţilor de petrecere a timpului liber într-un mod sănătos.

La nivelul municipiului Bucureşti, reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog, cu sprijinul specialiştilor în prim ajutor şi descarcerare ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, s-au aflat sâmbătă, 11 iunie a.c., printre tinerii români şi străini din Centrul Vechi al Capitalei.

Acţiunea preventivă SAFE SPACE 2022 a vizat instruirea personalului angajat – barmani, picoli, manageri, patroni, personal de securitate – din cluburile, barurile şi terasele din Bucureşti, pentru prevenirea şi recunoaşterea semnelor consumului de droguri, dar şi în ceea ce priveşte intervenţia în caz de supradoză de droguri a clienţilor care frecventează aceste localuri.

Citeste și:  Vlad Covaliu a devenit campion mondial la sabie la juniori! Performanţă remarcabilă în Arabia Saudită

De asemenea, în vederea preîntâmpinării evenimentelor rutiere nedorite, cauzate de consumul de alcool sau droguri, Agenţia Naţională Antidrog, împreună cu Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti, va continua acţiunea SAFE SPACE 2022 şi va desfăşura, în cursul zilei de astăzi, 12 iunie a.c., activităţi de informare şi conştientizare a conducătorilor auto, care vor fi testaţi în trafic de poliţiştii rutieri cu aparatul specific de testare a prezenţei substanţelor psihoactive în organism.

Testările antidrog din trafic, alături de Poliţia Rutieră, reprezintă, de peste zece ani, o constantă în activitatea Agenţiei Naţionale Antidrog, de când instituţia noastră a achiziţionat primele teste pentru poliţiştii rutieri şi a organizat primele sesiuni de formare destinate exclusiv acestora.

Citeste și:  Două drone de tip avion, cu decolare verticală, au intrat în dotarea Poliției de Frontieră Române

Pentru informarea directă, corectă şi completă a unui număr cât mai mare de persoane cu privire la problematica şi efectele consumului de droguri, Agenţia Naţională Antidrog recomandă consultarea paginii web INFODROG (http://infodrog.ro/), care oferă informaţii şi cu privire la metodele de prim-ajutor în anumite situaţii de criză cauzate de consumul de droguri, efectele juridice şi activităţile tip suport şi bune practici.

Pentru situaţii deosebite, îndrumăm populaţia să apeleze Tel. Verde: 0 800 8 700 700, să se adreseze direct celui mai apropiat centru de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog din cele 47 disponibile în întreaga ţară sau să sune la numărul unic de urgenţă 112, dacă starea de sănătate se agravează. De asemenea, adolescenţii care se confruntă cu probleme legate de consumul de droguri sunt îndrumaţi să acceseze programul de consiliere psihologică SAFE SPACE, la nr. de telefon 0752.79.16.47.

Citeste și:  Ediție istorică FIDELIS: Cea mai mare sumă investită în cadrul unei emisiuni 

Atragem atenţia că alcoolul şi drogurile dau dependenţă şi nu rezolvă problemele, ci le agravează!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.