Aglomerație la eliberarea/preschimbarea documentelor de identitate și de călătorie

Serviciile publice comunitare funcționează la capacitate maximă în sprijinul cetățenilor care solicită eliberarea sau preschimbarea documentelor de identitate și de călătorie ori permiselor de conducere

Cetățenii români pot apela la serviciile acestora pentru preschimbarea documentelor (pașapoarte simple electronice/ temporare, cărți de identitate, permise de conducere), care au expirat pe timpul stării de alertă instituite la nivelul României și care le sunt necesare pentru deplasarea în afara țării.

Pentru a răspunde tuturor solicitărilor, activitatea structurilor amintite nu a fost  întreruptă, ci se desfășoară în baza unui program adaptat contextului actual și cu respectarea măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, menționăm faptul că prevederile Legii nr. 55 din 15 mai 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, conform cărora valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii, se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări, sunt aplicabile, în lipsa unor acorduri bilaterale cu alte state, doar pe teritoriul României.

Citeste și:  Participarea României la târgul internațional de turism din Viena: O incursiune autentică în tradiții și destinații turistice românești

Astfel, pentru a preveni anumite situații neplăcute, MAI încurajează cetățenii români să inițieze, din timp, demersurile necesare pentru a preschimba pașapoartele simple electronice/temporare, cărțile de identitate și permisele de conducere și să se adreseze serviciilor publice comunitare competente sau misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României. 

DOCUMENTE DE CĂLĂTORIE

În ceea ce privește activitatea de pașapoarte, cererile se depun, în ţară, preponderent în baza unei programări on-line pe platforma www.epasapoarte.ro, la oricare serviciu public comunitar de paşapoarte, indiferent de județul de domiciliu al solicitantului, în cadrul programului de lucru cu publicul afişat, atât pe site-ul instituției www.pasapoarte.mai.gov.ro, la secţiunea “Servicii Publice Comunitare de Pașapoarte”, cât şi pe site-urile instituţiilor prefectului.

Accesul solicitanţilor şi, după caz, al reprezentanţilor legali în locaţiile serviciilor publice comunitare de paşapoarte în vederea depunerii cererilor de eliberare a paşapoartelor simple, respectiv pentru ridicarea documentelor de călătorie, este permis cu respectarea măsurilor de protecție igienico-sanitară, fiind, astfel, obligatorie purtarea măștii de protecție și respectarea marcajelor instituite pentru asigurarea distanțării fizice.

Citeste și:  Muzica de cameră revine în forță la Brașov! Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră (FIMC) pregătește o ediție memorabilă

Persoanele programate trebuie să respecte ora de programare şi să evite aşteptarea suplimentară în spaţiile destinate publicului.

De asemenea, recomandăm cetăţenilor să opteze pentru expedierea pașaportului simplu electronic prin servicii de curierat (cheltuieli de expediţie 8 lei + TVA) la adresa de domiciliu/reşedinţă din ţară a titularului ori a persoanei care a formulat cererea. Paşaportul simplu temporar, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, nu poate fi livrat prin serviciul de curierat.

În cazul minorilor în vârstă de până la 14 ani, părintele sau reprezentantul legal depune cererea pentru eliberarea unui astfel de document, inclusiv în absenţa minorilor, prin prezentarea a două fotografii color identice care reprezintă fizionomia actuală a titularului, având dimensiunile 3,5×4,5 cm.

Alte date suplimentare, în funcție de interesul personal, pot fi consultate atât pe site-ul direcției www.pasapoarte.mai.gov.ro, cât și pe site-urile instituţiilor prefectului.

Citeste și:  „Trubadurul”, o operă romantică, cu intrigă de Ev Mediu, pe scena Operei Brașov

PRESCHIMBAREA ACTULUI DE IDENTITATE

Totodată, pentru preschimbarea actului de identitate, cetățenii români se vor adresa serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, de la locul de domiciliu. În scopul informării cu privire la programul de lucru sau sistemul de programare, invităm cetățenii interesați să verifice site-ul primăriei de domiciliu/reședință la nivelul căreia funcționează serviciul public comunitar de evidență a persoanelor.

PRESCHIMBAREA PERMISELOR DE CONDUCERE

Cererile de preschimbare a permiselor de conducere românești se depun, de regulă, în baza unei programări online efectuată pe site-ul oficial al instituției www.drpciv.ro.  Cererea poate fi depusă la oricare serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, indiferent de domiciliul titularului sau emitentul permisului de conducere.  Accesul în incinta sediului serviciilor publice comunitare este permis doar titularilor, după caz persoanelor mandatate, în baza actului de identitate – original, cu cel mult 10 minute înainte de ora programată. Pentru evitarea aglomerării spațiilor destinate cetățenilor solicităm respectarea orelor de programare.

Documentele se livrează prin poștă, la adresa indicată de titular în termen de 5-15 zile calendaristice, iar pentru această perioadă se eliberează dovada înlocuitoare a permisului de conducere.

De asemenea, de la începutul anului și până în prezent, activitatea serviciilor publice comunitare în țară  s-a desfășurat fără impedimente și cu adaptarea modului de lucru la actualele cerințe impuse de situația epidemiologică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.