Al doilea Spital Sf. Constantin, inaugurat la Braşov

Spitalul privat Sfântul Constantin din Braşov, intră de joi în reorganizare, respectiv mutarea unor secţii de pe strada Iuliu Maniu din Braşov în corpul nou amenajat în fosta fabrică Pantex, situată pe DN1 la ieşirea spre Bucureşti.
„În perioada 13-17 iunie va avea loc relocarea secţiilor clinice din sediul de pe Iuliu Maniu 49 în noul sediu de pe Calea Bucureşti 318. Acest moment va perturba activitatea medico-chirurgicală, operaţiile de anvergură fiind amânate pe după 18 iunie. Ne cerem scuze pentru situaţia creată şi vă asigurăm că pacienţii amânaţi vor fi trataţi cu prioritate în noua locaţie”, anunţă unitatea medicală, într-un comunicat oficial.
Intervenţia de debut care va avea loc în noul Spital Sf. Constantin „va fi şi o premieră pentru Europa de Est, o procedură de Hyperthermic Isolated Limb Perfusion pentru un sarcom gigant”.
Noul corp va fi echipat un al doilea echipament de HIPEC de ultimă generaţie de tip Performer, ceea ce va permite spitalului să efectueze în paralel două proceduri HIPEC/ HITHOC/ HILP în două săli de operaţie. Ca şi noi facilităţi e menţionat un nou compartiment de Cardiologie Intervenţională cu un angiograf Siemens de ultima generaţie, care va deservi urgenţele cardiace majore.
Noul spital Sf. Constantin va fi inaugurat pe 18 iunie.

Citeste și:  Ediție istorică FIDELIS: Cea mai mare sumă investită în cadrul unei emisiuni 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.