Al treilea contingent de pompieri, sub comanda lt.col. Riciu Cosmin, șef Centru Operațional ISU Brașov, a ajuns în Republica Elenă

Ieri, 31 august, cel de-al treilea contingent de pompieri români, specializat în stingerea incendiilor de pădure, a ajuns în Republica Elenă, continuând misiunile de monitorizare și intervenție desfășurate de colegii noștri în ultima perioadă. Acești salvatori dedicați vor opera alături de echipamentele deja aflate în teren pentru a sprijini comunitățile locale și autoritățile în fața pericolelor care pot amenința viețile și bunurile oamenilor.

Sub conducerea lt.col. Riciu Cosmin, șeful Centrului Operațional al ISU Brașov, și cu participarea a doi pompieri brașoveni, plt.adj Chelaru Marius și plt.adj. Damian Ioan, contingentul va asigura continuitatea misiunilor în Grecia.

În perioada 01 august – 15 septembrie 2024, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă la programul de pre-poziționare organizat de DG ECHO, pentru a sprijini autoritățile elene în gestionarea incendiilor de pădure. Programul, finanțat de UE, este parte a noii politici europene pentru limitarea incendiilor de pădure în sudul Europei, reunind echipaje din mai multe țări.

Citeste și:  Festivalul Monodramei Independente este în plină desfășurare pe scena Centrului Cultural Reduta din Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.