
Albumul „Madhouse” al proiectului brașovean Boysonic, realizat din înregistrări începute în 1993 și lansat inițial în 1994, revine după 32 de ani într-o ediție internațională pe dublu vinil, potrivit unei postări publicate de Mihai Barb.
Noua ediție este publicată de casa de discuri Ondes, sub forma unui album dublu, în copertă gatefold. Discul apare în cataloagele mai multor magazine internaționale de muzică, printre care Juno Records și HHV.


Povestea albumului începe în Brașovul anului 1993, după ce Mihai Barb cântase timp de aproximativ trei ani coveruri dance, reggae și rock’n’roll. La acea vreme era vocalist și nu avea acces permanent la instrumentele colegilor săi, aparatura muzicală fiind foarte scumpă.
Ocazia de a înregistra primele piese a apărut după o repetiție, când colegii de trupă au lăsat temporar în studioul improvizat din mansardă două sintetizatoare, Yamaha PSR 48 și Yamaha DX21. Mihai Barb le-a spus că nu mai poate merge la petrecerea programată în acea seară și a rămas să lucreze întreaga noapte.
Înregistrările au fost realizate și cu ajutorul unui computer Amiga 600, pe care era instalat programul ProTracker. Sunetele digitale pe 8 biți au fost combinate cu cele produse de sintetizatoare, iar materialul a fost înregistrat pe două magnetofoane, Soiuz și Rostov.
În acea sesiune au fost create bazele mai multor piese. Ulterior, peste înregistrările inițiale au fost adăugate alte straturi sonore prin tehnica de dubbing.
O parte dintre melodii au ajuns pe primul album Boysonic, „Madhouse”, lansat în 1994 de Cat Music. Mihai Barb descrie apariția de atunci drept un eșec comercial și consideră că muzica acid house era dificil de promovat în România începutului anilor ’90.
Proiectul a revenit în atenția industriei muzicale pe 23 ianuarie 2026, când artistul spune că a primit un mesaj din partea unei case independente de discuri, cu propunerea reeditării materialului.
Reprezentanții labelului au considerat că înregistrările surprind o perioadă insuficient documentată a muzicii electronice românești, cea dintre anii 1990 și 1995, și că au inclusiv o valoare muzicologică și de arhivă.
În lunile următoare, Mihai Barb a căutat benzile și materialele originale pentru a recupera cele mai bune variante ale pieselor. Noua ediție nu reproduce integral structura albumului din 1994, care combina acid house cu melodii rock’n’roll, hip-hop și balade.
Pentru discul lansat în 2026 au fost selectate compozițiile care corespund direcției acid house, inclusiv piese rămase mai bine de 30 de ani pe benzile de magnetofon și care nu apăruseră pe vechiul album.
„Noua ediție «Madhouse» din 2026 este mult mai aproape de ceea ce ar fi trebuit lansat din start în 1994”, a explicat Mihai Barb.
Înregistrările au fost remasterizate pentru a putea fi adaptate standardelor audio actuale. Albumul a devenit o ediție dublă deoarece conține și remixuri realizate de artiști europeni.
În listele magazinelor internaționale apar remixuri semnate de Cosmin TRG, Benedikt Frey, Flore, Romansoff și Tankwart. Descrierea ediției menționează explicit că materialul original a fost realizat la Brașov în perioada 1993–1994.
Pentru Mihai Barb, tocmai imperfecțiunile tehnice ale începuturilor au devenit, după trei decenii, principalul element de atractivitate al albumului.
„Nu este doar mașina, se simte omul cu imperfecțiunile lui”, a scris fondatorul Boysonic, referindu-se la felul în care muzica înregistrată în 1993 este percepută de noua generație.


