ALERTĂ în întreaga țară: Țânțarii răspândesc malarie, encefalită și West Nile!

Este alertă în întreaga țară emisă de Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. În România au fost semnalate 43 de specii de țânțari, majoritatea insectelor fiind purtătoare a virusului malariei, encefalitei și West Nile. Inundațiile din ultima vreme au accentuat riscul transmiterii acestor viruși, iar populația de țânțari a crescut alarmant. Direcțiile de Sănătate Publică din țară au primit alerte, prin care li se cere să comunice autorităților locale efectuarea imediata a dezinsecțiilor.
„În prezent, riscul de reemergenţă a malariei şi a infecţiilor cu virusul West Nile, transmise de țânțari, reprezintă o problemă extrem de importantă pentru sănătatea publică în România. Ţânţarii transmit trei tipuri importante de organisme patogene pentru om: plasmodii – protozoare care produc malaria, virusuri – care dau febra galbenă, denga, encefalite şi alte boli, și viermi care produc filarioze. Oamenii, în general, ştiu puţine lucruri despre faptul că țânțarii pot transmite şi virusul Chikungunya, ale cărui simptome, până la un punct, sunt asemănătoare virusului West Nile, şi Dirofilaria, niște viermişori care pot produce uneori boli grave la om, dar mai des la animalele de companie. Momentan, însă, nu sunt semnale că am avea prezent virusul Chikungunya”, au subliniat reprezentanții de la „Cantacuzino”.

Citeste și:  Salvamontiștii brașoveni deschid ușile "Școlii Altfel" cu ateliere captivante și activități educative

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.