Alfred Simonis: În acest moment nu există niciun pericol de implicare a României într-un război

Ieri, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat că, în acest moment, nu există niciun pericol de implicare a României într-un război, dar asta nu înseamnă că ţara nu trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu, notează Rador.

Potrivit sursei citate, Simonis a fost întrebat dacă e nevoie de un alt program de voluntariat pentru Armata Română în momentul de faţă şi a precizat că nu e un proiect de lege nici la Camera Deputaţilor, nici la Senat, pe tema pregătirii României în caz de război.

„Aţi văzut poziţiile reprezentanţilor conducerii PSD. Trebuie să fim responsabili în declaraţii şi populaţia să rămână liniştită, pentru că suntem membri NATO, suntem într-o zonă în care există, e adevărat, la graniţă un conflict, dar nu există un pericol iminent în România. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fim pregătiţi pentru orice scenariu întotdeauna. Un stat responsabil e pregătit pentru orice scenariu, dar nu există un pericol iminent în acest moment cu privire la un război care să implice şi România mai mult decât e implicată oricum România în ajutarea Ucrainei. (…) Nu există niciun pericol de implicare a României într-un război”, a spus Simonis, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

Citeste și:  Cinci braşoveni de excepţie au primit titlul "Pro Urbe"

Alfred Simonis a menţionat că deputaţii şi senatorii din comisiile de apărare vor avea o întâlnire cu reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale.

Foto. Facebook @ Romanian Armed Forces

One thought on “Alfred Simonis: În acest moment nu există niciun pericol de implicare a României într-un război”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.