Alianța pentru Turism pune turismul pe harta priorităților autorităților și anunță transferul mandatului rotativ de președinție de la FIHR către HORA

Luni, 31 ianuarie, a avut loc la Brașov, în format hibrid, Adunarea Generală a Alianței pentru Turism, în cadrul căreia, alături de membri APT, au participat cu discursuri active și înalte oficialități din Guvernul României, precum dl Nicolae Ciucă, Prim Ministru al României, Dl Constantin Cadariu, MAT, precum și dl Alin Chitu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului de Finanțe.

Programul a inclus o dezbatere deschisă cu tema „OMD – o placă turnată a reformei în turismul românesc”, în cadrul căreia a fost dezbătută viziunea României privind promovarea în exterior și instrumentele necesare pentru implementare, precum și necesitatea operalționalizării Organizațiilor de Management al Destinației la nivel local, regional și național.

În a doua parte a evenimentului, a avut loc și o conferință de presă, în cadrul căreia au fost dezvoltate principalele teme din agenda de lucru a APT.

  • Organizațiile pentru Managementul Destinației
  • Compensații si restricții
  • Criza forței de muncă
  • Predarea mandatului președinției rotative a Alianței Pentru Turism de la Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), reprezentată de Dl Dragoș Anastasiu, către Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), reprezentată în APT de către dl Daniel Mischie.
Citeste și:  Experți în gastronomie lansează proiectul alternativ de brand de țară "We Are Romania, You Are Welcome!"

Mesajul principal reieșit în urma evenimentului este că acest sector s-a unit în contextul pandemiei, dar rămâne unit pe termen lung într-o misiune comună, aceea de a construi și implementa planul de reformare a turismului în România. Obiectivul este acela de a uniformiza și eficientiza parteneriatul public-privat pentru a dezvolta un cadru legislativ optim și propice dezvoltării acestui sector esențial pentru economia României, care să pună România pe harta destinațiilor reper la nivel european. Pentru a ieși din situația actuală, un prim pas esențial este implementarea OMD-ului național.

În cadrul evenimentului, dl Nicolae Ciucă, Prim Ministru al României, a întărit ideea că industria turismului este un sector esențial nu doar pentru economia României, ci și pentru imaginea noastră ca țară, fiind o prioritate și pentru administrație. A menționat de asemenea că OMD urile reprezintă un jalon asumat în PNRR, de atins până la finalul lunii septembrie, un moment până la care se va defini modelul solid de guvernanță pe care România îl va adopta pentru dezvoltarea turismului. Până la finalul lui 2023, obiectivul este de a înființa 8 OMD-uri care în 2 ani să genereze, în regiunile în care acestea activează, o creștere de 20% a numărului de turiști străini față de 2019, aceasta crestere fiind o țintă asumată tot în PNNR. În încheiere a adăugat că este nevoie de ambiție națională pentru a îndeplini angajamentele luate. Există potențial, există resurse, e doar o chestiune de organizare, muncă, adaptare la standarde și dorință de a reforma. Totodată, a menționat că în privința restricțiilor, guvernul s-a străduit ca restricțiile să permită desfășurarea activității în acest domeniu, fără impunerea unor măsuri extreme.

Citeste și:  Echipa MDLPA a participat la evaluarea României de către OCDE

„Este foarte încurajator să vedem că suntem tot mai uniți, spiritul APT este absolut fantastic, iar asta se vede din rezultatele celor aproape doi ani de acțiuni susținute și dialoguri eficiente cu autoritățile. Luna ianuarie a însemnat un maraton de întâlniri și dialoguri care neau demonstrat că se dorește evoluția și că susținerea industriei nu mai este doar declarativă, ci și realitate. Am fost martorii unei foarte bune mobilizări și a reacțiilor pro-active din partea autorităților, ceea ce ne dă încrederea că industria turismului nu mai este inclusă la capitolul și altele. Sunt recunoscător tuturor celor care implică resurse de timp zi de zi pentru a transforma proiectele propuse în realitate și simt că va urma o perioadă extrem de propice pentru dezvoltarea sectorului“, a declarat Daniel Mischie, Președinte APT.

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.