Alphaville Arena asigură calitatea și confortul, prin mărci Premium!

Povestea Alphaville a început și s-a dezvoltat în jurul cuvântului „ACASĂ”. Într-o piață invadată de apartamente, Alphaville a simțit nevoia să dezvolte conceptul de cămin, chiar în inima Brașovului. În acest sens, dezvoltatorul imobiliar Alphaville a pus accent intens atât pe calitatea materialelor folosite pentru exterior, cât și pe cele pentru interior, fiind îmbinate print-un design aliniat tendințelor actuale de confort urban.

Dacă materialele folosite pentru exterior sunt importante pentru a asigura o construcție durabilă, cele pentru interior sunt fundamentale pentru confortul celor care aleg Alphaville Arena. Acest aspect este garantat de către dezvoltatorul imobiliar, prin alegerea unor produse de calitate și implementarea unor sisteme premium.

În băi este folosită ceramica în culori naturale care imită lemnul și piatra, totul fiind îmbinat într-un design atractiv, gândit în detaliu de propria echipă de specialiști în domeniul designului de interior. Băile sunt complet utilate cu obiecte sanitare și mobilier aflat în tendințe. Toate acestea sunt conturate astfel încât clienții Alphaville să simtă că au propriul centru SPA la ei acasă, fiind cu siguranță o oază de relaxare după o zi agitată.

În camere se folosește parchet laminat de o clasă superioară celui rezidențial pentru o mai mare rezistență la trafic. Acesta poartă de asemenea, nuanțe naturale, astfel încât mobilarea să poată fi realizată după gusturile celor mai exigenți clienți. De asemenea, ușile interioare celulare sunt la alegere din trei nuanțe alese inițial de specialiștii în design interior.

Citeste și:  Ilie Năstase vine la Brașov pentru premiera documentarului NASTY! Astăzi, la Cinema One și Cinema City

Încălzirea în pardoseală aleasă în Alphaville Arena este marca Rehau. Un sistem de încălzire în pardoseală performant, eficient, estetic, foarte economic, cu costuri inexistente de întreținere și în același timp, ecologic.

Fie că vorbim despre încălzirea în pardoseală sau despre instalatia sanitară, fiecare are un rol important în felul în care se asigură confortul. Având rolul de a asigura o bună funcționalitate care să împiedice apariția unor evenimente neplăcute, instalațiile sanitare din Alphaville Arena fac parte din aceeași gamă de top – Rehau.

Sistemul SMART HOME implementat de către dezvoltaror este un mecanism de control al casei prin internet. Un sistem avansat, care oferă diverse servicii pentru a opera de la distanță diferite aparate, asigurând astfel un grad înalt de confort și funcționalitate. În implementarea smarthome propusă de către dezvoltator se vor folosi următoarele dispozitive: unitatea centrală de comandă care va face conexiunile între dispozitive și internet; senzor de inundație, care la depistarea unei creșteri de nivel a apei pe pardoseala din baie, transmite o alarmă către dispozitiv și totodată închide automat apa în casă pentru evitarea unei inundatii; termostatul pentru reglarea căldurii în apartament din centrală, care poate fi programat direct de pe aplicația instalată pe telefonul mobil; dimmer pentru lumina din living, care reglează luminozitatea în funcție de dorința fiecăruia. Aparatele pot fi controlate de la distanță sau manual.  În funcție de preferințe și nevoi, ulterior pot fi montate și alte dispozitive, cu ajutorul firmei de specialitate.

Citeste și:  Peste 400 dintre cei mai puternici cicliști din Europa sunt așteptați la primul Campionat European de Mountain Bike din România

Fiecare locuință Alphaville este dotată cu videointerfon, tot din gama SMART. Videointerfonul este alcătuit din terminalul video care asigură convorbirea și accesul între apartament și interfonul de la ușa blocului. Aceste facilităși sunt valabile de pe postul intern sau de pe telefonul mobil, de oriunde din lume. Un bonus important este că acest tip de aparat facilitează comunicarea audio-video între locatarii aceluiași bloc, iar postul exterior poate fi acționat atât cu tag classic, cât și de pe telefonul mobil. Este o soluție originală și eficientă, având ca efect atât aspectul suplu al produsului, cât și protecția la praf și ușurința de instalare.

Citeste și:  Târg de carte second-hand pentru copii și părinți, sâmbătă, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

Dezvoltatorul imobiliar Alphaville Arena pune mare accent pe dotarea complexului cu 3 stații de încarcare pentru mașini electrice cu 22 kw fiecare.

Centrală termică aleasa de dezvoltatorul imobiliar Alphaville Arena este marca Saunier Duval cu peste 100 de ani de experiență.  Printre beneficiile alegerii centralei Semiatek Condens vrem să amintim de puterea pompei modulante cu înaltă eficiență energetică și care se ajustează continuu la proprietățile sistemului și la necesarul termic pentru încalzire.

Uşile de acces în apartament au o rezistență de până la 300.000 de cicluri de deschidere, cu izolare fonica 35 db și o grosime de 78 mm, fiind dotate cu panou izolant fonic MDF 12 mm.

Alphaville Arena acordă importanța cuvenită parcărilor, zonelor verzi, locurilor de joacă pentru copii, dar și a educației, poziționându-se distinct în peisajul imobiliar brașovean. În complex sunt gândite două locuri de joacă pentru copii, precum și un parc.

Alege și tu să faci parte din familia Alphaville Arena!

Dornici de a oferi cele mai bune experiențe, dar și transparență în privința proiectelor, evoluția Alphaville Arena poate fi urmărită pe pagina web oficială a dezvoltatorului AICI, iar mai multe informații, la numerele de telefon 0727.455.455 sau 0736.444.025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.