Amendă record, pentru o firmă care a depozitat resturile unor autobuze pe domeniul public

25.000 de lei și obligația de a salubriza zona afectată de reziduurile aruncate la întâmplare – acestea sunt măsurile pe care le-au dispus polițiștii locali din cadrul Biroului Activitate Comercială și Protecția Mediului, după ce au identificat autorul depozitărilor de deșeuri rezultate din dezmembrarea unor autobuze.

Aceste gunoaie au apărut în data de 16 august a.c. pe terenul situat în zona Dechatlon, lângă Șoseaua de Sud-Est a orașului.

Au fost găsite aruncate scaune, diverse componente auto, dar și plăci inscripționate cu trasee de transport, suficiente indicii pentru identificarea provenienței deșeurilor menționate.

Polițiștii locali de la Biroul Activitate Comercială și Protecția Mediului, au găsit sursa acestor deșeuri: o societate comercială din Dâmbovița, care a achiziționat în această vară autobuzele, pe care le-a dezmembrat recent.

Citeste și:  Serviciul Uber Green se lansează în Brașov. Compania aniversează 6 ani de eco-mobilitate în România

Societatea respectivă a valorificat materialele feroase și neferoase, iar ce nu a putut fi exploatat a fost aruncat pe câmp în zona amintită.

Firma în cauză fost sancționată contravențional cu 25.000 lei, conform OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului, iar polițiștii locali au dispus ca în termen de 24 de ore să fie salubrizată zona afectată.

Astăzi, la prima oră, a fost începută ridicarea deșeurilor respective.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.