Amenințare cu bombă pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București

În dimineața zilei de vineri, 29 aprilie 2022, s-a înregistrat o amenințare cu bombă la o aeronavă aparținând companiei aeriene Lufthansa, care urma să decoleze de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București.

Zborul LH 1655 cu destinația Munchen era programat la ora 6:00 și avea la bord 130 de pasageri. La aeroport s-a constituit o celulă de criză, conform procedurilor specifice în vigoare.Aeronava a fost parcată la o poziție izolată în vederea derulării, de către instituțiile abilitate ale statului, a procedurilor specifice de intervenție în cazul unei amenințări cu bombă, acestea fiind încă în curs.

Pasagerii au fost debarcați și s-a procedat la verificările care se impun în aceste situații, în prezent aceștia fiind grupați în zona de îmbarcare a terminalului.Traficul aerian pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București se derulează în condiții normale și nu se înregistrează perturbări.Vom reveni cu informații suplimentare atunci când acestea vor fi disponibile.

Citeste și:  Sfârșit de sezon de schi în Postăvarul! Temperaturile ridicate din ultima vreme au accelerat deteriorarea pârtiilor

Biroul de Presa CNAB

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.