Amural prinde viaţă în perioada 26-29 august la Braşov

Amural, festivalul ce îmbină artele și tehnologia în Cetatea Brașov se apropie de a 7-a și cea mai mare ediție. Una dedicată poeziei orașului.

În acest an, la Amural, artiștii vizuali și cei lirici își unesc forțele creatoare și se inspiră reciproc pentru a cuceri vechile ziduri prin cele mai noi forme de artă. Timp de 4 zile, din 26 până în 29 august*, edificiile medievale prind viață.

De După Ziduri și până Sub Tâmpa, desenând parcul cultural, Amural va reinventa și revitaliza zonele naturale și istorice din jurul Cetății Brașov. Conținutul festivalului a fost conceput ca ziua să deschidă turnurile și bastioanele, iar noaptea acestea să devină ecrane pentru proiecțiile video. Între toate turnurile și bastioanele orașului se vor afla instalații de artă, scene de muzică, popasuri de socializare și intervenții urbane.

În mod simbolic, scena de la Turnul Negru va fi anul acesta sub semnul poeziei. Curatorul și poetul Robert Elekes i-a invitat aici pe Adi Schiop, Lena Chilari, Teona Galgoțiu, Florentin Popa și Radu Nițescu.

Dar poezia nu se rezumă doar la lectură. Cenaclub și Gura Mare vor însufleții poeziile transformându-le în videopoeme. Cinematograful Astra intră și el pentru prima dată în circuitul Amural cu o expoziție în spațiile de afișaj de pe fațada clădirii; lucrările expuse aici fac parte din proiectul Poster x Poem, o colaborare dintre poeți și ilustratori români.

Citeste și:  Primăria Brașov amenajează peste 80 de locuri de parcare pentru cei care accesează serviciile instituției

O expoziție a lui Ovidiu Hrin, apreciatul designer din Timișoara, va urmări experimentele sale de typography și caligrafie. În aceeași expoziție se va afla și o instalație interactivă dedicată personalității lui Andrei Bodiu semnată de Marius Jurcă.

Cel mai important spațiu pentru Amural rămâne, ca în fiecare an, Cinematograful Popular. Aflat aproape de finalul procesului de renovare, Popularul va găzdui instalația Daydream semnată de duo-ul NONOTAK, unul dintre cele mai influente studiouri de artă digitală din lume.

Pentru a profita din plin de prezența NONOTAK Studio la Brașov, Amural a organizat o discuție cu reprezentanții faimosului studio și artiștii locali unde cei din urmă își vor prezenta portofoliul și vor vorbi

despre tehnica lor de lucru. Evenimentul a avut loc joi, 19 august, la Complexul Agrement de Sub Tâmpa. Cu o zi înainte, în 18 august, brașovenii s-au  întâlnit cu Laszlo Bordos, artistul de video-mapping născut la Brașov, care a susținut o prezentare despre cum am ajuns să facem proiecții pe clădiri și istoria video-mapping-ului.

La o săptămână distanță, din 26 august, Complexul Agrement va găzdui și scena principală de muzică unde vor performa Ada Milea și Bobo, Norzeatic și Iordache, Moonlight Breakfast, Corina Sîrghi și Taraful Jean Americanu alături de artiști locali ca Mara Halunga, Dex sau Mezzin. Accesul la concerte se va face pe bază bilet și cu dovada vaccinării, în limita a 300 locuri pe zi.

Citeste și:  Raliul Harghitei powered by Toyota deschide sezonul național de raliuri pentru al doilea an consecutiv

Piața Brassai va fi ocupată de instalația lui Radu Ignat – Hope și de expoziția fotografului brașovean Horațiu Șovăială.

Turnul Negru va găzdui colectivul internațional de new media X-Art cu experimente vizuale de la parter până în piramida de sticlă de la ultimul etaj.

Turnul Artelor va conține expoziția CoLaboratory, rezultatul rezidenței digitale a 7 artiști din România și Moldova alături de 7 artiști germani. Iar seara, lângă turn, Animest aduce animații pentru toate cele 4 zile de festival.

Turnul Funarilor va fi ocupat cu Poster x Poem. Turnul Vânătorilor îl va primi pe artistul german Dawid Liftinger cu al său pendul de lumină. Iar în Turnul Lemnarilor o veți întâlni pe Megan Dominescu cu lucrări textile.

 Noaptea preiau frâiele poeții vizuali, comunitatea de artiști video români – Noetic, Adistu, Atmann, Ramio, Visceral, InDialog, Kooma.

Cote și Sillyconductor aduc la Amural lucrarea interactivă MetaOrganum. Creată inițial ca metodă de explorare artistică a orgilor din bisericile evanghelice, MetaOrganum iese pentru prima dată în exterior pe fațada Turnului Vânătorilor. Publicul va putea interacționa cu proiecția prin intermediul unor lasere, iar proiecția le va răspunde muzical.

Citeste și:  Craft Show. Ateliere demonstrative de meșteșuguri casnice - țesut și cusut, la Brașov

Cel mai impresionant ecran de proiecție rămâne fațada Colegiului Național Andrei Șaguna ce va fi animată de artistul de light-art și video-mapping Senpai Stuff.

Întreg traseul va fi presărat cu instalații ale celor mai activi artiști și studiouri din țară – Rizi, Noiseloop, H3, Koros Design din Ungaria, George Roșu, Sergiu Chihaia, InDialog – studioul român francez prezent și la Brașov Underground Museum, Dan Adrian Ionescu.

Biblioteca Județeană George Barițiu nu putea să lipsească de la ediția dedicată literei, astfel că la parterul clădirii va fi expusă lucrarea A motto of disappointment LIBERTÉ ÉGALITÉ FRATERNITÉ a regretatului Sorin Oncu.

Pentru prima dată Amural va avea un proiect și la Muzeul de Artă. E vorba de un pilot pentru ce poate deveni aripa de Realitate Virtuală a Muzeului de Artă Brașov.

Proiect finanțat de Primăria Municipiului Brașov, prin Ghidul de finanțare pentru proiecte culturale

*Accesul în cadrul festivalului este gratuit, excepție făcând concertele care vor avea loc la Complexul Agrement de sub Tâmpa. Accesul este limitat la 300 persoane care vor prezenta dovada vaccinării prin Certificatul Verde European

One thought on “Amural prinde viaţă în perioada 26-29 august la Braşov”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.