ANAF va putea verifica dacă o casă de marcat nu este conectată la servere

ANAF lucrează în prezent la o aplicaţie prin care românii vor putea verifica cu o simplă poză a unui bon fiscal dacă acesta a fost emis de pe o casă de marcat conectată la serverele ANAF, anunţă ministrul digitalizării, Sebastian Burduja, transmite Radio România Actualități.

Astfel, orice cetăţean va putea sesiza situaţiile care încalcă legea, a precizat Sebastian Burduja, recent, într-un interviu la un post de televiziune. Potrivit acestuia, cele mai multe case de marcat sunt concetate la serverele ANAF, iar, dacă statul percepe anumite abateri în activitatea agenţilor economici, poate să facă verificări şi să constate dacă sunt nereguli.

Sebastian Burduja: „Acum lucrăm la o aplicație prin care românii vor putea verifica, cu o simplă poză a unui bon fiscal, dacă acel bon fiscal este emis de pe o casă conectată la serverele ANAF. Urmează și acest proiect în perioada următoare. Toate casele de marcat trebuie conectate și orice cetățean va putea sesiza situațiile care exced cadrului legal.”

În prezent, în România, sunt aproximativ 600.000 de case de marcat conectate la Fisc.

Citeste și:  „Sub cerul albastru al Ucrainei‟, recital de poezie și pian la ICR Stockholm, în cadrul Festivalului European Primăvara Ucraineană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.