ANM a emis prognoza pentru următoarele două săptămâni. Se anunță o încălzire a vremii în Transilvania, dar și în alte regiuni

Meteorologii au anunţat astăzi, 19 aprilie, prognoza pentru perioada 19 aprilie – 1 mai. Se anunţă o încălzire a vremii în toate regiunile, urmată însă de o răcire de câteva zile, chiar şi cu valori apropiate de limita de îngheţ.

În Transilvania, valorile termice diurne vor fi tot mai ridicate de la o zi la alta, astfel în 22 aprilie se va ajunge la o medie a acestora de 16-17 grade. Spre finalul săptămânii, este posibilă o scădere de temperatură, însă după 26 aprilie sunt prognozate medii ale temperaturilor maxime apropiate de mediile multianuale, care la nivelul regiunii vor înregistra o medie de 18-20 de grade.

În ceea ce priveşte evoluţia temperaturilor minime, până în 26 aprilie media acestora se va situa în jur de 3 grade, cu o probabilitate destul de ridicată de fi mai scăzute în jurul datei de 25, iar pentru sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai sunt prognozate minime, în medie de 5-7 grade.

Citeste și:  Brașoveanul Ovidiu Gârbacea onorat cu Ordinul Excelență Olimpică de către COSR

Pe tot parcursul intervalului de prognoză, sunt prognozate ploi locale, probabilitatea de apariţie a acestora fiind mai ridicată în prima săptămână, în 27 şi 28 aprilie şi spre începutul lunii mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.