Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia-Miron Constantinescu, a dat un ordin privind ţinuta angajaţilor instituţiei, care le interzice bărbaţilor, printre altele, să poarte sandale, să aibă părul şi barba „de o lungime peste medie”, iar femeilor să poarte ţinute cu decolteu, paiete, sclipici, haine mulate, bijuterii în exces, iar lungimea fustelor trebuie să fie „imediat deasupra genunchilor”, potrivit news.ro .
Potrivit ordinului, angajaţii de la Protecţia Consumatorului „trebuie să aibă o ţinută decentă, de birou, într-o manieră care arată demnitate şi respect faţă de instituţie şi cetăţean, curată şi, de asemenea, să aibă un comportament cuviincios”.
Astfel, în cazul bărbaţilor, ţinuta va fi alcătuită obligatoriu din cămaşă, cu mânecă lungă, simplă, clasică, de culoare alb, albastru, bej, bleumarin, negru pantaloni uni care trebuie să fie drepţi, fără tăieturi, fermoare, imprimeuri. Încălţămintea va fi alcătuită din pantofi uni, sunt excluse articolele de încălţăminte în stil sport (tenişi, bascheţi, adidaşi) şi sandalele. Haina de toamnă/iarnă nu va conţine accesorii extravagante, în exces, fiind una clasică. Bărbaţilor le este exclusă purtarea accesoriilor, bijuteriilor, se acceptă doar verigheta. Aspectul facial şi capilar trebuie să fie îngrijit, decent, fiind interzis bărbaţilor purtarea părului şi a bărbii de o lungime peste medie, se arată în ordin.
Pentru femei, ţinută va fi alcătuită din rochii, fără tăieturi, fermoare, imprimeuri excesive, să fie clasice, decente sau costum din două piese, cu fustă sau pantalon, (lungimea fustei imediat deasupra genunchilor, limita de decenţă), cămaşă, bluză, fără decolteuri, fără paiete sau sclipici, haine mulate. Se interzice purtarea bijuteriilor în exces, extravagante, opulente, ostentative, păstrând o limită de decenţă. Se interzice machiajul strident, aspectul facial şi capilar trebuie să fie îngrijit, decent, stabileşte ordinul.
De asemenea, sunt interzişi pantalonii scurţi, tăiaţi sau colanţii, sandalele gen papuci de plajă, pălăriile sau şepcile, cămăşile ieşite din pantaloni sau descheiate, hainele mulate indecent, îmbrăcămintea indicând afilierea la o bandă sau alte obiecte de îmbrăcăminte cu caracter ofensator, vulgar, rasist, sexist, obscen, haine cu desene sau cuvinte sugestive, sloganuri sau imagini, inclusiv creaturi groteşti, articolele de îmbrăcăminte sfâşiate, murdare şi zdrenţăroase, articolele de îmbrăcăminte provocatoare sau purtate provocator.
Horia-Miron Constantinescu a fost numit la începutul lunii august la conducerea ANPC.