Apel către Iohannis: Vânătoarea nu ar trebui NICIODATĂ să devină o distracție sângeroasă

“Asociatia Milioane de Prieteni adresează un apel Domnului Presedinte Iohanis, cu rugămintea de a nu promulga legea vânătorii cu păsări rapitoare.
Vânătoarea nu ar trebui NICIODATĂ să devină o distracție sângeroasă.
În prezent, conform declarației domnului Thomas Waitz, deputat european, 80% dintre habitatele naturale se degradează și mai mult de jumătate din populația păsărilor migratoare și native sunt în pericol.
În această perioadă dificilă pe care o trăim cu toții, nu credem că singurul lucru pe care îl are de făcut România este legalizarea cruzimii și a unor obiceiuri barbare”.

Facem acest apel pentru că legea vânătorii a fost modificată din nou și se află acum către promulgare și semnare. Una dintre modificări se referă exact la utilizarea mai multor păsări răpitoare în cadrul vânătorilor organizate.

Citeste și:  Code for Romania reunește la București ONG-urile europene pentru prima inițiativă de observare independentă consolidată a alegerilor europarlamentare la nivelul UE

Falconeria, adică vânătoarea cu păsări de pradă, este un obicei străvechi care încă se practică, din păcate, în câteva țări din lume, cum sunt SUA, unele țări europene și țările arabe.

Folosirea păsărilor răpitoare în vânătoare presupune extragerea acestora din cuiburi de când sunt mici și dresarea lor!

Marea majoritate a speciilor folosite în cadrul vânătorii sunt protejate prin lege, atât la nivel național cât și international, așa cum este și șoimul dunărean care la ora actuală mai numără doar câteva zeci de perechi. Dacă puii acestei specii sunt luați din cuib pentru a fi folosiți în cadrul falconeriei, această specie va dispărea cu desăvârșire.

Citeste și:  Parcul de pe platforma Lubrifin – IUS, în dezbaterea Consiliului Local

Legalizarea falconeriei în România va duce la o creștere alarmantă a numărului de pui luați din cuiburi, chiar și dacă legea va autoriza doar folosirea a păsărilor înmulțite și crescute în captivitate.

Pentru ce să închidem păsările cerului în voliere și să le dresăm să vâneze? Pentru o distracție barbară omului?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.