Aproape 12 000 de elevi nu au participat ieri, la simularea Evaluării Naționale de la clasa a VIII-a

Simularea examenelor programate la finalul ciclurilor gimnazial și liceal în anul școlar 2023 – 2024, organizată la nivel național de Ministerul Educaţieia început ieri, 5 februarie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (EN VIII).

Potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene, rata de prezență (ora de referință a datelor: 14:00) a fost de 93,4%: peste 164.600 de elevi prezenți din numărul celor înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar curent (176.266 de elevi). Au fost eliminați 6 elevi ca urmare a unor tentative de fraudă.

Platforma destinată evaluării digitalizate a funcționat în parametri optimi pe toată durata derulării procesului de încărcare a lucrărilor, cu excepția unui scurt interval de timp (aproximativ 20 de minute), însă fără a se înregistra blocaje.

Citeste și:  Peste 147.900 de persoane şi 57.600 de mijloace de transport au tranzitat fro­ntiera în ultime 24 de ore

Simularea EN VIII continuă marți, 6 februarie, cu proba scrisă la Matematică, și se încheie miercuri, 7 februarie, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare, aprobate de Ministerul Educației. Subiectele și baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00, aici.

Rezultatele vor fi comunicate individual în data de 23 februarie și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

Citeste și:  Aproape 90 de dansatori vor urca pe scena competiției ”Battle of the Dance”, pe 13 decembrie, la Centrul Cultural Bușteni

Notele obținute nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi trecute în catalog.

Obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real și optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor gimaziale.

Alte informații utile sunt publicate în ghidul disponibil aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.