Aproape 2.400 de boboci din Braşov au primit „Primul ghiozdan”

Elevii din Braşov care au intrat la şcoală au primit câte un ghiozdan plin cu rechizite. Aproape 2.400 de boboci din clasa pregătitoare au găsit pe bancă ghiozdanele cu toate rechizitele necesare pentru începerea anului şcolar.

„Un ghiozdan roz şi unul albastru, evident cel roz fiind pentru fetiţe şi cel albastru pentru băieţi, un ghiozdan care este consistent din punct de vedere al conţinutului: avem caiete, avem creioane, avem penare, avem foi de hârtie, gumă de şters, plastilină, lucruri pe care sunt convins că fiecare copil le apreciază, dar şi fiecare părinte, pentru că practic este un ajutor pe care noi, Primăria Braşov, vrem să îl dăm locuitorilor oraşului nostru”, a explicat viceprimarul Sebastian Rusu.

Citeste și:  Asociația Zi de Bine aduce un omagiu celor dragi prin proiectul "Plantați în amintire" la Brașov

„Primul ghiozdan” conţine 5 caiete dictando, 5 caiete de matematică, două caiete cu foaie velină, două caiete de biologie, două blocuri de desen A4, 10 creioane negre HB, 2 seturi de creioane colorate, două radiere, două ascuţitoare, penar, acuarele, pensule (diferite mărimi), ghiozdan, planşetă, plastilină, coperţi pentru caiete, hârtie glasată, carton colorat, două tuburi de lipici tub, 5 mape plastic A4 cu şină, 10 folii plastic transparentă protecţie pentru documente A4 (10 bucăţi).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.