Alertă în localitatea Recea după ce mai mulți localnici au anunțat un incendiu la o casă, situată pe strada Principală. Oamenii au văzut flăcările și au sărit cu ce au avut la îndemână să stingă focul. Oamenii au anunțat și pompierii care au trimis la fața locului trei autospeciale cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Lucrătorii ISU încearcă să limiteze extinderea flăcărilor și să salveze ce se mai poate din casa cuprinsă de foc. După lichidarea incendiului, pompierii vor încerca să stabilească și cauza posibilă a incendiului. Din fericire nu au fost anunțate victime.