Argint pentru Mihaela Hogaș (Corona Brașov) la Cupa Mondială de la Innsbruck

Mihaela Hogaș și Cosmin „Mex” Nedelea au participat în acest weekend (22-23 ianuarie) la Cupa Mondială de Juniori și Neoseniori, desfășurată la Innsbruck, Austria.

Patinatorii Coronei au avut un parcurs excelent și au reușit clasări de top, dintre care se evidențiază locul 2 al Mihaelei Hogaș în proba de 500m.

Locul 1 în proba de 500m neoseniori a fost adjudecat de Irina Kuznetsova din Rusia cu timpul de 39.739, iar brașoveanca a sosit pe poziția secundă, la o diferență de 51 de sutimi de secundă. Podiumul a fost completat de Lea-Sophie Scholz (Germania).

Mihaela Hogaș reușește să câștige o nouă medalie la 500m în această prestigioasă competiție, după ce, în 2020, câștiga o ediție a Cupei Mondiale U23.

În cursa de 1000m neoseniori, patinatoarea Coronei a sosit pe poziția a 5-a, +1.66 secunde față de câștigătoarea probei, aceeași adversară, Irina Kuznetsova. Pe podium s-au aflat și Lea-Sophie Scholz (Germania) și Federica Maffei (Italia).

Citeste și:  Eintracht Frankfurt – Rangers 5-4. Nemții câștigă trofeul Europa League la penalty-uri

Cosmin „Mex” Nedelea, tânăra speranță masculină a Brașovului, și-a înscris în palmares poziția a 4-a în proba de 500m neoseniori, cu timpul de 37.546, un timp cu doar +0.63 mai mare decât cel al câștigătorului probei, germanul Niklas Kurzmann. Locul 2 a fost ocupat de norvegianul Erik Resell și bronzul i-a revenit Stefan Neumiarzhytski (Belarus).

Tot locul 4 a ocupat Cosmin Nedelea cu echipa României, în proba de Team Sprint, alături de N. Militaru, G. Nițu și N. Mihalache. Echipele care au format podiumul au fost, în ordine, Austria, Belarus și Germania.

La spectaculoasa probă de mass-start, patinatorul Coronei Brașov a ocupat poziția a 10-a, cu timpul de 5:41.280.

Bogdan Stănescu, antrenorul sportivilor brașoveni, declară: „Am avut emoții imense la această Cupă Mondială. În prima zi, Mihaela a ratat podiumul la 1000m dintr-o eroare (s-a oprit din greșeală cu câțiva metri mai devreme), iar echipa de Team Sprint a României din care a făcut parte și Nedelea Cosmin, a ocupat locul 4, la foarte mică distanță de podium. Cu doar 200m înainte de final eram pe podium dar, de data aceasta, am fost mai ghinioniști. Rezultatul este foarte bun, ba mai mult, timpul obținut este record național!

În cea de-a doua zi, Mihaela și Mex au concurat la proba de 500m și au sperat la medaliile mult dorite. Mihaela a alergat în perechea a doua și cu timpul obținut a stat pe poziția 1 până la ultima pereche, când a fost surclasată de rusoaica Kuznetsova. A câștigat medalia de argint, deși am regretat că nu am reușit să luam din nou aurul!

Mex a alergat în perechea a treia din concurs, iar până la ultima pereche era clasat pe poziția a doua și a sperat la o medalie. Din păcate, sportivii din ultima pereche au fost mai rapizi și, în final, a obținut locul 4.

Rezultatele sunt foarte bune, cu un progres imens. Dacă acum doi ani ne impuneam în Cupele Mondiale doar cu fetele, de data aceasta am reușit să ocupăm locuri foarte bune și la băieți. Toate aceste rezultate frumoase ne ambiționează mult, pentru a câștiga noi medalii, în sezoanele următoare.

Mulțumim clubului Corona Brașov, municipalității Brașov, COSR și, nu în ultimul rând, partenerului Bilka, care a fost alături de noi în acest sezon”.

Sportivii Coronei se luptă în patinajul viteză cu națiuni cu tradiție în această disciplină sportivă și reușesc să obțină rezultate de top pentru România în competițiile internaționale. Ei se antrenează între patru și șase luni pe an la Inzell, în Germania, din cauza lipsei de infrastructură sportivă din România.

Citeste și:  Călin Moldovan nu concepe să piardă duelul cu „Poli”: „Am suferit prea mult ca să ratăm această oportunitate. Nu trebuie să dăm cu piciorul acestei şanse”

Mihaela Hogaș este calificată la Jocurile Olimpice Beijing 2022, în probele de 500m și 1000m.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.