Armindenii de la Feldioara, în desia de manifestări dedicate Rusaliilor

În Feldioara se desfăşoară duminică un eveniment cu tradiţie, Sărbătoarea Rusaliilor, ajuns la a IX-a ediţie. Programul propriu-zis va începe în jurul orei 10.00, cu o paradă a cailor şi baterea armindenilor – obicei tradiţional specific pentru întreaga comunitate din zonă. După acest moment, toți participanții se vor prinde într-o horă mare. În partea a doua a zilei, după-amiaza, e prilej de joc şi voie bună în curtea Căminului Cultural, unde se va susţine un program artistic ce-i va avea ca protagonişti pe elevii de la Liceul Teoretic „Petru Rareş”, precum şi un program ce va cuprinde dansuri şi cântece populare, dar şi moderne. Vor fi prezenţi, de asemenea, grupuri de solişti din Ţara Bârsei, orchestre, însă nu vor lipsi nici capetele de afiş, vedete şi interpreţi cunoscuţi ce îi vor încânta prin cântecele lor pe toţi cei prezenţi. Printre altele, va fi un recital Cătălin Doina şi Adina Roşca. Artiştii vor fi acompaniaţi de orchestra Plaiuri Transilvane, iar prezentator va fi Claudia Miriţescu.
Tot astăzi, până la orele 18.00, locuitorii comunei, dar şi turiştii pot vizita Cetatea Feldioara – Marienburg, unde vor putea descoperi expoziţia de Armindeni, dedicată acestei sărbători locale. Tot în Cetate va putea fi vizitată şi expoziţia permanentă „Mărturii Arheologice”, care prezintă istoria locală, de la teutoni până în prezent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.