
O asistentă medicală la o clinică privată a fost reținută de procurori sub acuzația că a falsificat zeci de certificate pentru concediu medical, folosind cinci ștampile false de doctor. Potrivit unor surse judiciare, faptele ar fi fost săvârșite de asistentă când era angajată la Sanador. În prezent, ea activează la altă clinică privată, transmite Agerpres.
Asistenta a avut doi complici – concubinul (reținut de procurori) și bunica ei – cercetată sub control judiciar. Astfel, concubinul o ajuta pe asistentă să găsească ”clienți” pentru certificatele medicale, în timp bunica a susținut-o moral.
Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, femeia a fost reținută joi pentru comiterea a 23 de infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale, 23 de infracțiuni de complicitate la înșelăciune, câte o infracțiune de falsificare de instrumente oficiale și de folosire a instrumentelor false și două infracțiuni de furt.
În actul de acuzare se reține că, începând din ianuarie 2023, femeia – angajată în calitate de referent (domeniu de activitate asistență medicală specializată) la o clinică medicală privată – în scopul inducerii în eroare și obținerii de beneficii necuvenite, fără permisiune, a falsificat ștampilele medicale autentice și a realizat cinci ștampile falsificate, care le imitau cu fidelitate pe cele utilizate în mod curent, incluzând elemente precum denumirea medicului, titlu, cod parafă, dimensiuni și scris, toate prezentând același cod de parafă ca cel original.
Asistenta a folosit în mod fraudulos cele cinci ștampile falsificate, care le imitau cu fidelitate pe cele utilizate în mod legal, în mod intenționat și cu scopul de a crea aparența de autenticitate a unor înscrisuri oficiale.
”În acest sens, în perioada 01.01.2023 – prezent, inculpata a completat în fals înscrisuri oficiale la solicitarea expresă a 24 de persoane fizice care doreau să achiziționeze certificate de concediu medical care nu corespundeau realității, a facilitat transmiterea înscrisurilor și a colectat sumele aferente tranzacțiilor. Astfel, inculpata le-a ajutat pe cele 24 de persoane fizice (pe unele în mod repetat) să inducă în eroare angajatorii, pe de o parte, și reprezentanții CNAS, pe de altă parte, cu privire la faptul că beneficiază de concediu medical atestat prin certificate de concediu medical presupus a fi emise de o clinică medicală și că beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru zilele cuvenite, rezultând un prejudiciu material în patrimoniile angajatorilor și Bugetului Național de Asigurări Sociale de Sănătate. Totodată, în datele de 08.01.2025 și 04.02.2025, inculpata a sustras două carnete de certificate de concediu medical, având 42, respectiv 27 de certificate disponibile”, susținut procurorii.
În același dosar, concubinul asistentei este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la 23 de infracțiuni de înșelăciune și instigare fals material în înscrisuri oficiale.
Citește continuarea aici.