Astăzi încep înscrierile pentru programele Rabla la mașini. Ultima sesiune de înscriere!

Ultima sesiune de înscriere în cadrul programelor „Rabla” şi „Rabla Plus” pentru persoanele fizice, persoanele juridice şi instituţii publice începe astăzi, 30 septembrie, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Sesiunea se va derula în perioada 30 septembrie – 25 noiembrie 2022, timp în care persoanele fizice se vor putea înscrie în cele două programe prin intermediul dealerilor autorizaţi, iar persoanele juridice vor putea depune dosarele de finanţare prin accesarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de AFM.

Bugetele totale care vor fi puse la dispoziţie pentru această etapă se împart astfel: pentru Programul ”Rabla Clasic” – persoane fizice, buget de 139.898.500 lei, persoane juridice – buget de 173.300.500 lei, instituţii publice – buget de 15 milioane de lei, în timp ce pentru Programul ”Rabla Plus” – persoane fizice, bugetul este de 115.500.000 lei, persoane juridice – 202.303.000 lei şi instituţii publice – 15 milioane de lei.

Citeste și:  S&P reconfirmă ratingul suveran al României și perspectiva stabilă

Pentru „Rabla Clasic”, prima de casare este de 6.000 lei pentru un autovehicul uzat, respectiv de 9.000 lei pentru două autovehicule vechi. Sunt eligibile autoturisme vechi de cel puţin 6 ani de la data primei înmatriculări în România, faţă de 8 ani cât se solicita anterior.

În ceea ce priveşte Programul Rabla Plus, este obligatorie casarea unui autovehicul uzat pentru achiziţionarea unui autovehicul nou. Totodată, pentru fiecare autovehicul nou, există posibilitatea casării a maximum două autovehicule uzate.

În cazul ambelor programe, valoarea finanţării nu poate depăşi 50% din preţul de comercializare al autovehiculului nou achiziţionat.

De asemenea, listele cu producătorii/dealerii auto care au semnat contracte de participare cu instituţia sunt publicate pe www.afm.ro, la secţiunile programelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.