Atenționare de la salvamontiști: Cuib de viespi, lângă o potecă din Piatra Mare!

Salvamontiștii din Săcele au lansat un avertisment pentru turiștii care aleg să meargă în Masivul Piatra Mare. În Prăpastia Urșilor, pe Hornul Crenelat, se află un cuib de viespi foarte mare.

Insectele sunt foarte agitate ori de câte ori apar cățărătorii în zonă și ar putea deveni agresive. Turiștii sunt sfătuiți să staționeze cât mai puțin timp în zonă.

„Iubitorii de cățărare care aleg să meargă în masivul Piatra Mare, în Prăpastia Urșilor, trebuie să fie foarte atenți pe Hornul Crenelat, unul din traseele cele mai facile cu grad de dificultate 2B.
La ieșirea de pe acesta, chiar la rădăcina copacului, se află un cuib de viespi care nu sunt la fel de încântate de traseu precum cățărătorii.
Poteci frumoase și prietenoase tuturor!”

Citeste și:  Exponate inedite la primul muzeu al sporturilor din România, inaugurat la Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.