Au început pregătirile pentru redeschiderea școlilor din Brașov!

Autoritățile publice din Brașov au început pregătirile pentru redeschiderea unităților de învățământ în condiții de siguranță, din 8 februarie, potrivit deciziei luate la nivel național. Marți, primarul Allen Coliban și viceprimarul Flavia Boghiu au avut o discuție cu inspectorul școlar general, Ovidiu Tripșa, cu privire la modul de derularea cursurilor în municipiul Brașov, în condițiile în care, având în vedere incidența de infectare la nivelul municipiului, acestea se vor desfășura după scenariul galben, respectiv se vor deschide grădinițele și vor începe cursurile la învățământul primar, clasa a VIII-a și clasa a XII-a.

,,De luni, 8 februarie, reîncep școlile în municipiul Brașov, în scenariul galben. Asta înseamnă grădinițe, clase primare, clasele a VIII-a și a XII-a. Ieri am avut o întâlnire cu Inspectoratul Școlar pentru a ne asigura că avem toate cele necesare pentru a începe în condiții de deplină siguranță. Avem stocuri suficiente de dezinfectant și de măști, precum și de produse de curățenie și igienă. De asemenea, având în vedere că măsura testării rapide, pe care am implementat-o în Primăria Brașov, a dat rezultate, astfel încât numărul de cazuri a scăzut semnificativ, vom analiza implementarea aceleiași măsuri și în rândul profesorilor, învățătorilor și a personalului auxiliar“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Citeste și:  7 din 10 angajatori vor oferi angajaților beneficii cu ocazia sărbătorilor pascale. Primele în bani, voucherele cadou și coșurile cu produse de sezon se află în vârful listei

Scenariile pentru redeschiderea unităților de învățământ sunt următoarele:

  • Scenariul Verde – în localitățile care au o rată de infectare de până la 1 la mie, toate școlile se redeschid fizic;
  • Scenariul Galben – rată de infectare peste 1 la mie și până la 3 la mie, merg în continuare copiii la grădiniță și elevii la școala primară, plus cei din clasele terminale, a VIII-a și a XII-a;
  • Scenariul Roșu – rata de infectare de peste 3 la mie până la 6 la mie – copiii de grădiniță și copiii de ciclul primar continuă să meargă la cursuri, ceilalți trec în online;
  • Scenariul 100% online – Atunci când se ajunge la rata de infectare peste 6 la mie, localitatea intră în carantină și toată lumea stă acasă, școlile se închid, cursurile se desfășoară în online.
Citeste și:  Titlul GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru cea mai mare dioramă din piese LEGO din lume

Conform precizărilor ministrului Educației, Sorin Câmpeanu, există și posibilitatea unui scenariul hibrid, în care, în situații excepționale, cursurile se pot desfășura și la școală și on-line, în următoarele situații:

  • Elevii cu contraindicații medicale vor face ore online;
  • Elevii care au aparținători în familie cu vulnerabilități medicale certificate vor face, de asemenea, ore online;
  • Elevilor care prezintă simptome asemănătoare celor care apar la virusul COVID-19 le este recomandat să facă orele online;
  • Profesorii care prezintă vulnerabilități fac ore online;
  • Profesorilor care au simptome asemănătoare celor care apar la virusul COVID-19 vor sta acasă și se va face predarea-învățarea online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.