Aurel Mitran a murit la vârsta de 68 de ani. Aurel Mitran este considerat primul manager și impresar rock din România. În anii ’80 s-a ocupat de cele mai de succes trupe ale perioadei, Compact și Holograf, iar după 1990 a adus primele nume mari ale scenei mondiale în concerte în România.
Le-a fost alături lui Nicu Alifantis și Alexandru Andrieș, a impresariat marile trupe rock ale anilor ’80, a fost primul care a adus pe scenele noastre mari artiști din sfera world music, precum Al Di Meola, Cesaria Evora, Lhasa de Sela, Bobby Mc Ferrin. De asemenea, a lucrat la Teatrul Tănase, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie și Teatrul Ion Creangă.
„Ne este extrem de greu sa acceptam ca Aurel Mitran nu mai este. Pentru noi a fost unul dintre cei mai importanti oameni, prieteni, profesionisti din viata si cariera noastra. Cuvintele sunt putine ca sa exprime intreaga noastra recunostinta pentru el.Drum bun printre stele, prieten drag. N-ai fost niciodata “too old to rock’n’roll”, dar cu siguranta “too young to die”! Sa te odihnesti in pace. Vei ramane pentru totdeauna in inimile noastre! ,” au scris pe pagina oficială de Facebook cei de la Holograf.